Opt suspecți reținuți la Arad în cazul furtului a 371 de biciclete de lux din Belgia

17 aprilie 2015 14:32   Național
Ultima actualizare:

Opt suspecți au fost duși la audieri la sediul DIICOT Arad, în urma a 11 percheziții care au avut loc, vineri, în Arad, Alba, Botoșani și Suceava. Potrivit corespondentului Mediafax este vizată o grupare de hoți ce acționează în țări UE și care ar fi spart un depozit de biciclete de lux din Belgia, cu prejudiciu de 620.000 de euro

Procurorul Mircea Andreș, șeful DIICOT Timișoara, structura de care aparține Biroul DIICOT Arad, a declarat corespondentului MEDIAFAX că în urma a 11 percheziții au fost duse la audieri, la Arad, opt persoane care sunt suspectate că fac parte dintr-o grupare de hoți ce acționa pe teritoriul Uniunii Europene, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Conform sursei citate, perchezițiile au avut loc în Arad, Alba, Botoșani și Suceava, iar numărul suspecților este mai mare, dar opt au fost găsiți și vor fi audiați.

Aceștia ar fi autorii mai multor spargeri în afara țării, de unde au adus bunuri furate pentru a le vinde în România.

Recent, gruparea ar fi spart un depozit de biciclete de lux din Belgia, de unde ar fi furat 371 de biciclete, în valoare totală de aproximativ 620.000 de euro. Ei ar fi acționat mascați, cu cagule.

”Unele dintre biciclete valorează 2.000-3.000 de euro, fiind vorba de mărci de lux. Am mers pe urmele infractorilor și am reușit să recuperăm aproximativ 235 de bicictele”, a declarat Mircea Andreș.

Bicicletele au fost aduse în România cu un TIR, astfel că și Poliția de Frontieră participă la anchetă.

Membrii grupării sunt suspectați și de alte furturi, întreaga activitate infracțională fiind în cercetare

Mai multe