Opt tone de mozaic pentru altarul de la Catedrala Neamului

9 februarie 2020 19:49   Național
Ultima actualizare:

La 13 luni de la sfințirea celei mai mari biserici ortodoxe din România, Catedrala Mântuirii Neamului, lucrările continuă pe trei fronturi.

Deși este iarnă, aproape 500 de muncitori lucrează în curte (la clădirile anexă), pe acoperiș și în interiorul giganticei biserici. Prima pictură a fost deja realizată în altar, o icoană cu cea mai mare reprezentare a Maicii Domnului în mozaic din România. Acum, se lucrează la finalizarea mozaicului de pe absida Sfântului Altar.

Numai pentru Catapeteasma Catedralei Mântuirii Neamului, realizată în întregime în tehnica mozaic, pe suprafața totală de 408 mp, s-au folosit opt tone de mozaic. Opera este unică în toată lumea ortodoxă prin dimensiunile ei impresionante: 23 m lățime şi 18 m înălțime.”În paralel, se lucrează și în atelier pentru realizarea mozaicurilor în detaliu, reușindu-se finalizarea celor două scene de dimensiuni mari, Cortul Mărturiei și Împărtășirea Apostolilor”, a declarat pentru Basilica.ro, Daniel Codrescu, coordonatorul lucrărilor. Situate în curtea din fața intrării principale de la intersecția Str 13 Septembrie-str. Izvor, clădirile anexă au început să prindă contur. Acestea vor oferi spaţii pentru cazarea şi hrana pelerinilor, pentru activităţi pastorale, culturale, sociale şi medicale ale Bisericii. Pe acoperiș se finisează turlele, prin montarea învelitorilor speciale. Gigantica biserică a fost sfințită pe 25 decembrie 2018 când constructorul a predat clădirea la roșu, dar fără ultima turlă, cea pe care urmează să fie pusă crucea bisericii. 

Mai multe