Opt turiști răniți după ce au căzut cu o scară

16 iulie 2019 19:42   Național
Ultima actualizare:

Opt turişti au fost răniţi, ieri în jurul orei 12.30, la o pensiune din zona Fundata, judeţul Braşov, după ce scara din lemn care ducea la etaj s-a rupt, transmite corespondentul Mediafax.

Pompierii din Braşov au fost chemaţi urgent la faţa locului. Potrivit ISU Braşov, oamenii au căzut de la o înălţime de trei metri. Din fericire, toate persoanele rănite sunt conștiente şi printre cei opt turişti nu se aflau şi copii. „Opt turişti căzuţi de pe o scară de lemn de la aproximativ trei metri, la o pensiune din Fundata. Scara s-a rupt. Victimele sunt conştiente, două acuză dureri la coloană şi membrele inferioare, şase diverse escoriaţii şi dureri ale membrelor”, a declarat Ciprian Sfreja, purtătorul de cuvânt al ISU Braşov. Toate cele opt persoane au fost transportate la spital. La fața locului au intervenit două ambulanțe SMURD și SAJ.

Mai multe