Intri în biserică şi-n cimitir doar cu cartelă!
Ai cartelă intri, nu ai asculţi slujba la poartă! Enoriaşii bisericii Sfânta Adormire din Satulung Săcele folosesc cartele pentru a intra la biserică şi-n cimitir. Asta după ce preoţii lăcăşului au montat un interfon pentru a scăpa de maidanezii ce invadau curtea cimitirului, dar şi de hoţii care furau tot ce le pica în mână.
Casa Domnului a intrat în era tehnologică. Aveau toacă electrică, clopote electrice şi ceas electronic, acum au porţi electrice şi sisteme de alarmă. Preoţii de la biserica Sfânta Adormire din Săcele (judeţ Braşov) au implementat de curând un sistem pentru a scăpa de hoţi şi maidanezi. Mai exact, la cele două porţi ale bisericii s-a montat un interfon, iar acum se poate intra sau ieşi doar dacă deţii cartelă.
"Când credinciosul vine la cimitir, găseşte poarta închisă. Atinge cartela de locul special, poarta se deschide, iar omul o închide la loc şi îşi poate merge să viziteze mormintele celor dragi. La ieşire, la fel", spune unul din preoţii care slujesc aici. În ultimii ani lăcaşul a fost spart de trei ori, iar hoţii au furat orice putea fi ulterior valorificat.
Biserica Sfânta Adormire a fost prădată de mai multe ori de hoţi
"S-au furat mânerele de pe morminte, de pe capace, bronzul, efigiile de pe cruci. Erau tot felul de derbedei care rupeau şi furau florile, iar curtea bisericii era plină de câini. Împreună cu Consiliul Parohial şi Adunarea Parohială am hotărât să închidem porţile şi să se intre numai cu cartelă", a declarat preotul Mircea Leb, potrivit România TV.
Investiţia a costat 5.000 de lei şi fiecare enoriaş a plătit câte 10 lei pentru o astfel de cartelă. Acum, credincioşii se pot ruga în deplină siguranţă, mai ales că în interiorul lăcaşului este instalat un sistem de alarmă, iar ferestrele au montate gratii.
Au furat din cutia milei şi banii de acatiste
În martie 2013, patru băieţi din Tulcea, dintre care trei minori, au pândit într-o mănăstire ca slujba să ia sfarşit, au ţintit cutia milei, iar apoi au furat-o cu totul. Dar nu le-a ajuns. Au luat şi banii de acatiste. Măicuţele au observat furtul şi i-au recunoscut cu ajutorul imaginilor de pe camerele de supraveghere. Tinerii s-au ales cu dosare penale.
Ca să fure vinul de împărtăşanie, a spart biserica
Un bărbat din judeţul Cluj a fost arestat, în noiembrie 2009, pentru furt calificat, după ce a spart trei biserici din judeţul Bistriţa-Năsăud şi una din Cluj furând bani şi vin. Bărbatul, în vârstă de 33 de ani, a fost prins chiar în timp ce sustrăgea dintr-o biserică suma de 20 lei şi două sticle de vin. Din cele trei biserici pe care reuşise să le spargă a furat în total 1.400 de lei.
Mormântul soţiei criminalului de la Perla, profanat
"Când m-am dus acolo, am văzut că mormântul mamei a fost spart. Era o gaură în dreptul pieptului. O gaură în cavou. S-a băgat mâna prin gaura aia. Au căutat poate bani, poate aur. Poate altceva", declara în luna iulie a acestui an, Bogdan Vlădan, potrivit ziarului Ring. Fiul Florinei Vlădan, femeia ucisă cu sânge rece chiar de către soţul ei, a spus că mormântul mamei sale a fost cel mai probabil prădat de hoţi.