Au vândut turiştilor fructe otrăvitoare drept afine
11 august 2013 16:03
Național
Ultima actualizare:
S-a întâmplat pe DN10, în zona Ciuta-Vipereşti (Buzău), unde zeci de turişti au cumpărat de la vânzătorii ambulanţi fructe asemănătoare afinelor, fără să ştie că acestea sunt extrem de toxice.
Este vorba de bobiţe de bozii, care pot fi culese din boscheţii sălbatici de pe marginea drumului. Comisarii de la Protecţia Consumatorilor au descoperit escrocheria, zilele trecute, în timpul unei verificări.
Ei au confiscate circa 16 kilograme de aşa zisele fructe şi au aplicat comercianţilor de etnie romă amenzi în valoare de 15.000 de lei, scrie opiniabuzau.ro. Autorităţile roagă populaţia să evite cumpărarea acestor produse dacă nu sunt cunoscători.