Scăpăm de cozi în drum spre munte?
Gata cu traficul bară la bară pe drumul de munte. De mâine, şoferii nu se vor mai opri la trecerile de pietoni care blocau circulaţia la Comarnic, Azuga şi Buşteni, în special în weekend. Zebrele vor fi şterse, iar trecătorii vor traversa pe deasupra şoselei, pe pasarelă. Două dintre ele au fost montate luni spre marţi, iar o alta azi noapte.
Cine voia să plece în wekeend la munte îşi blestema zilele. Nici bine nu se apropiau de Comarnic că şoferii erau întâmpinaţi de o coadă lungă cât o zi de post. Traficul se bloca din cauza trecerilor de pietoni dese. Astfel că de la Comarnic şi până la Azuga puteai face chiar şi două ore.
Operaţiunea de montarea celor patru pasarele va dura trei nopţi (Capturi: Antena 3)
Vicepremierul Gabriel Oprea a supravegheat lucrările
În prima noapte,două pasarele au fost puse la locul lor
Pentru a scăpa de infernul pe drumul spre munte, autorităţile au găsit o soluţie temporară. Zebrele sunt înlocuite cu pasarele. Astfel că cine vrea să traverseze strada, începând de mâine, nu are decât să urce pe podul care leagă cele două trotuare. „Operaţiunea pasarela" de pe Valea Prahovei a început luni noapte, când circulaţia a fost oprită timp de patru ore. De la ora 01.00 şi până la 05.00, muncitorii s-au chinuit să monteze podurile la Azuga şi Buşteni, acolo unde au venit să supervizeze întreaga acţiune politicieni de vârf, printre care şi vicepremierul Gabriel Oprea, trimis chiar de către primul ministru Victor Ponta. „Sute de mii de oameni au avut probleme cu circulaţia pe această zonă. Dincolo de acest lucru, este vorba şi despre siguranţa cetăţeanului.
Este o soluţie temporară, cea definitivă este autostrada, dar şi acele tuneluri subterane care se vor construi", a declarat vicepremierul Gabriel Oprea. Azi noapte a mai fost montată încă o trecere peste şosea, iar ultima va fi pusă în noaptea de miercuri spre joi, astfel că restricţiile au fost prelungite cu încă o zi, de la ora 00.00 la 05.00. În total sunt patru pasarele - două în Buşteni, una în Azuga şi una în Comarnic. Toate acestea trebuie să fie gata până mâine, când vor fi date în folosinţă. Şapte zebre pietonale vor fi şterse, în speranţa că se va fluidiza astfel circulaţia pe DN1, prin staţiuni.