3 zile de foc: până vineri vor fi temperaturi peste 35 de grade

14 august 2013 9:06   Național
Ultima actualizare:

Canicula se prelungeşte, anunţă meteorologii ANM. Miercuri, 14 august, şi joi, vremea se menţine deosebit de călduroasă în sudul ţării.

Vor fi frecvent valori de peste 35 de grade, iar în Lunca Dunării se vor înregistra chiar şi 37 de grade.

Însă, din nordul ţării încep să se adună nori negri care vor aduce ploi în averse, fulgere şi tunete, rafale de vânt. Se vor produce mai întâi la munte, apoi în centrul, nordul, nord-estul şi sud-vestul ţării şi pe spaţii mai restrânse în celelalte zone.

Ploile vor avea şi caracter torenţial, izolat va cădea grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 30-35 l/mp.

Fenomene de instabilitate atmosferică vor fi şi pe parcursul zilei de vineri, 16 august, cu precădere în zona Carpaţilor Meridionali şi Occidentali, precum şi a Olteniei.

Mai multe