Îşi îngroapă copilul la 30 km de tatăl criminal

14 august 2013 17:31   Național
Ultima actualizare:

La două zile de când soţul i-a măcelărit cu o drujbă copilaşul de 5 ani, Ionela Guiţu, mama micuţului, nu şi-a revenit încă din şoc. Şi în rândul localnicilor din comuna Bârgăuani, Neamţ, domneşte încă sentimentul de groază după ce au asistat la măcel.

I-a tăiat capul copilaşului său cu drujba, apoi s-a sinucis în acelaşi mod. Sunt scene de groază care s-au petrecut, marţi dimineaţă în comuna Bârgăuani. Imediat după tragedie, trupul neînsufleţit al tatălui ucigaş, Ovidiu Guiţu (30 de ani) cât şi cel al micuţului Marian (5 ani), au fost transportate unul lângă celălalt, cu aceeaşi autospecială a Laboratorului de Medicină Legală. A fost ultima dată în care cei doi, tată şi fiu, au stat unul lângă altul.

 †Ovidiu Guiţu

Până ieri la prânz, funcţionarii din primăria comunei Bârgăuani nu primiseră încă vreo cerere pentru eliberarea certificatelor de deces, pentru că medicii nu încheiaseră examinarea medico-legală a celor două cadavre. Între timp, mama copilului, Ionela Guiţu (27 de ani) şi bunica micuţului, sunt încă internate în stare de şoc la secţia Psihiatrie a Spitalului Judeţean Neamţ.

"Am înţeles că de copil şi de pregătirile de înmormântare se interesa un frate de-al Ionelei Guiţu. Funeraliile copilului vor fi sâmbătă, în satul Bălăneşti, iar înmormântarea tatălui va fi în anexa Văleni, de lângă Piatra Neamţ. Părinţii lui sunt de acolo şi ei se interesează acum de înmormântare. Nu va fi slujbă cu preot, pentru că este vorba de un sinucigaş", a spus Petrică Şchiopu, primarul comunei Bârgăuani. Între cele două localităţi unde vor fi conduşi pe ultimul drum tatăl asasin şi copilul său este o distanţă de aproape 33 de km. Nici vecinii familiei Guiţu nu ţi-au revenit din şoc. Unii dintre ei au asistat, marţi, la scenele de groază, dar nu au intervenit de frica ucigaşului.

Mai multe