«Prima Casă» e prea scumpă? Uite ce credite în euro poţi alege!
Noile credite Prima Casă în lei vor scoate din buzunarele românilor sume mult mai mari de bani deoarece vor fi mai scumpe decât împrumuturile în euro de pe piaţă. Potrivit calculelor făcute de jurnaliştii EVZ, diferenţa de cost dintre un credit Prima Casă şi cele mai avantajoase credite din afara programului este de aproape 30%.
Astfel, să presupunem că un client va accesa atât împrumutul, cât şi banii pentru avans de la bănci. La un credit imobiliar Prima Casă avansul va fi de 2500 de euro (5%) pentru o locuinţă de 50.000 euro.
Potrivit EVZ, la un împrumut din afara programului avansul va fi de 12.500 euro (echivalentul a 25%) pentru aceeaşi locuinţă. Prin urmare, pentru un credit total de 50.000 euro din afara programului Prima Casă clientul va împrumuta avansul de 25% de la bănci printr-un împrumut de nevoi personale şi restul de 75% prin unul imobiliar. După ce va rambursa creditul de nevoi personale în 5 ani şi pe cel imobiliar în 30 de ani, debitorul va fi plătit 89.000 euro (credite, dobânzi şi comisioane).
Diferenţa de cost este de aproape 39%
În schimb, dacă va lua un împrumut Prima Casă în lei şi va accesa un credit şi pentru avansul de 5% solicitat în program, debitorul va avea de achitat un cost total, la finalul perioadei de creditare, de 111.600 euro. Diferenţa de cost este de 28%. Mai precis, costul total al unui împrumut Prima Casă cu tot cu avans luat de la bănci, va fi cu 28% ma mare decât costul unui credit normal. În ambele cazuri s-a pornit de la premisa că pentru avans este accesat cel mai avantajos credit de nevoi personale oferit de bănci pe 5 ani.
Pentru accesarea creditului se pot cumula veniturile
Inconvenientul creditelor din afara programului Prima Casă este că rata lunară pentru avansul de 25% este mult mai mare decât cea în cazul creditelor Prima Casă (avans 5%).
Aceste credite de nevoi personale se acordă pe maxim 5 ani, timp în care clientul va plăti o rată totală (cea pentru creditul de avans cumulată cu cea pentru creditul imobiliar) de 473 de euro lunar, pentru creditul luat ca exemplu. Este posibil ca rata să fie prea mare raportat la venitul încasat, iar banca să nu vă aprobe acordarea sa. Puteţi însă cumula venitul lunar cu soţul, soţia sau alte rude în aşa fel încât să obţineţi venitul necesar.