Trupul actorului Cristian Grigorescu, găsit la malul Mării Negre

17 august 2013 18:59   Național
Ultima actualizare:

Dramă în lumea artiştilor. La doar 29 de ani, actorul Cristian Grigorescu, component al Naţionalei de fotbal a artiştilor, a murit înecat. Tragedia s-a întâmplat în staţiunea Jupiter, iar trupul neînsufleţit al lui Cristian a fost adus la mal de valuri sâmbătă seara.

Tânărul fusese dat dispărut de vineri, când a fost lovit de un val puternic, a plutit pe apă un timp, dar salvamarii nu au putut ajunge la el. Unul dintre colegii acestuia de la Naţionala artiştilor, Kamara, de la Alb şi Negru, a povestit pentru Mediafax ce s-a întâmplat exact în acea zi fatidică.

"L-a lovit un val, a plutit, erau valuri foarte puternice, iar salvamarii nu au putut ajunge la el", a spus Kamara. Cristian Grigorescu, de profesie inginer IT, a fost membru al grupului Flamingo Boys şi al trupei de teatru umoristic ACFOR.

Mai multe