Incredibil, dar adevărat: o viaţă de om în aşteptarea unei mine de aur (P)

19 august 2013 14:52   Național
Ultima actualizare:

Cincisprezece ani sunt o viaţă de om. În acest timp, locuitorii din Roşia Montană, Abrud şi localităţile învecinate au tot aşteptat, cu sufletul la gură, să vadă ce se întâmple cu mina modernă de la Roşia Montană - se face sau nu se face? Cum timpul nu aşteaptă pe nimeni, oamenii şi-au văzut de viaţă cum au putut. Unii dintre ei au luat-o de la zero în altă locaţie, alţii se bucură de pensie, iar alţii încă suferă şi speră că vor avea de lucru, în continuare, în minerit. Indiferent de situaţie, vieţile a mii de oameni sunt sau vor fi schimbate în bine de proiectul minier.

Mii de oameni şi-au pierdut locurile de muncă, peste noapte, în urma închiderii minelor din Apuseni. Deşi trăiau în patria aurului, oamenii din Roşia Montană, Abrud sau Bucim au înţeles, dintr-o dată, că vor fi nevoiţi să-şi găsească altceva de muncă pentru a-şi hrăni familiile. Unii au reuşit să cultive pământul, alţii să crească animale, dar nu ca să prospere, ci doar ca să aibă după ce bea apă. E greu ca un miner să facă pe fermierul, cu atât mai puţin într-o zonă cu suprafaţă arabilă în proporţie de 7% şi unde gerul se termină abia la sfârşit de mai şi revine în septembrie.

Ioan Petru Toderaş (54 de ani), fost cartograf şi artificier al exploatării de stat de la Roşia Montană, povesteşte: „În 2006, când s-a închis mina, cu toţii am fost nevoiţi să facem cu totul altceva pentru a supravieţui. Eu mi-am deschis o mică firmă de exploatări forestiere, un gater mai precis. Alţii au încercat să facă agricultură, însă la noi, în Roşia, nu e teren pentru aşa ceva. Dacă puneam cartofi, se făceau o dată la trei-patru ani, însă de mărimea unor caise. Cei care s-au apucat de crescut vite - trei sau patru vaci, nu mai mult - şi-au dat seama că nu au bani ca să le cumpere nutreţuri. La noi iarna e grea, cu nămeţi de doi metri, iar vremea rea ţine cam opt luni pe an. Roşia nu are niciun viitor fără minerit".

Ioan Petru Toderaş

Acum, Ioan Toderaş se bucură de odihna mult visată, la pensie. Locuieşte în Alba Iulia, în cartierul Recea, special construit de Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) pentru familiile de roşieni care au decis să-şi vândă proprietăţile pentru ca exploatarea minieră să poată continua. Privind în urmă la deciziile importante luate, nea Toderaş crede că a făcut cea mai bună alegere. „M-am mutat în casă nouă, în cartierul Recea, la 1 decembrie 2010, chiar de Ziua Naţională. Am decis să vând locuinţa din Roşia pentru a-mi putea ţine cei trei copii în şcoli de la oraş. La noi nu se putea vorbi de piaţă imobiliară până să apară acest interes pentru minerit", ne spune omul. Aici nu este singur. Peste 125 de familii din Roşia Montană au ales să se mute în cartierul din reşedinţa de judeţ, pentru a începe o viaţă cu totul nouă la oraş. În cartierul din Alba Iulia, foştii locuitori ai comunei miniere au case noi, construite după cele mai moderne standarde, cu infrastructură subterană, apă curentă, gaze, energie electrică şi toate utilităţile unei aşezări urbane. Pentru cei mai mulţi dintre ei nu a fost o decizie uşoară, însă toţi au fost de acord cu planul de strămutare al RMGC pentru oportunităţile care li s-au deschis la oraş: servicii medicale de urgenţă, apă caldă şi lumină non-stop, şcoli mai bune pentru copiii lor. Ei continuă să fie o comunitate unită, chiar dacă nu mai locuiesc în Roşia Montană, iar mulţi dintre ei şi-au păstrat vecinii pe care îi aveau înainte.

Doina Elena Tomuş (44 de ani) este din Abrud şi a fost printre primele persoane care au fost de acord să se mute în noul cartier din Alba Iulia. Viaţa ei şi a familiei sale s-a schimbat considerabil după ce s-au mutat în oraş. „Când a venit compania să facă primele prospecţiuni, eu eram studentă. Mă gândeam să mă întorc acasă după ce termin facultatea, să muncesc în domeniul în care m-am pregătit, inginerie metalurgică. După şcoală, am lucrat la uzina de cupru de la Zlatna până s-a închis. N-am apucat să practic meseria pentru care mă pregătisem decât opt ani. Aşa că am decis să acceptăm strămutarea la Recea. M-am titularizat în învăţământ, iar acum predau Educaţie tehnologică la o şcoală din Zlatna. Chiar dacă fac naveta în fiecare zi, viaţa mea este mai bună acum şi nu regret nimic. Aici e casa mea acum".

Doina Elena Tomuş

Femeia, care locuieşte în Recea împreună cu soţul, cu fiul lor de 15 ani şi cu părinţii ei, crede că şansa celor care au rămas în urmă este ca mineritul să continue în Roşia Montană. „Dacă acest proiect nu demarează, Roşia Montană nu va avea niciun viitor. Timpul se scurge înapoi pentru cei care au rămas acolo".

Pentru comunităţile de mineri din patrulaterul aurifer al Apusenilor, în localităţi cu tradiţie minieră bogată, precum Abrud, Roşia Montană, Bucium, Baia de Arieş şi Zlatna, proiectul minier de la Roşia Montană ar putea însemna relansarea unei industrii cu tradiţie în zonă. Mii de localnici, încă tineri, vor renunţa la mirajul străinătăţii ori al marilor oraşe pentru oportunitatea de a se întoarce la meseria lor de bază, în zona unde s-au născut. Circa 2.300 de locuri de muncă vor fi disponibile imediat ce proiectul primeşte autorizaţiile necesare Aceasta este forţa de muncă necesară construirii minei, lucrare care se va întinde pe circa trei ani.

Apoi, în cei 16 ani de exploatare, urmaţi de 7 ani necesari închiderii şi ecologizării sale, mina de la Roşia Montană va oferi 3.600 de locuri de muncă directe şi indirecte, contribuind la bunăstarea unei localităţi care în prezent se luptă cu şomajul şi sărăcia lăsate de închiderea mineritului. Odată cu reluarea exploatării aurului din Apuseni, viaţa altor câteva mii de români se va schimba.

De fapt, numărul românilor care vor trăi mai bine de pe urma proiectului minier de la Roşia Montană va fi mult mai mare. Este vorba despre toţi furnizorii care vor avea de lucru de pe urma proiectului minier. Proiectul minier de la Roşia Montană ar putea însemna o revigorare pentru industria siderurgică românească, spre exemplu. Odată cu demararea proiectului minier, în România s-ar putea produce bile din oţel pentru morile speciale folosite la măcinarea minereului extras din munte.

Producătorii locali de salopete şi echipament specific muncii în mină (cizme, căşti de protecţie, lămpi de iluminat) se bucură deja de comenzi substanţiale venite din partea RMGC. În acest moment, în ciuda faptului că proiectul minier nu a fost demarat, circa 500 de angajaţi sunt angrenaţi în activităţi conexe mineritului, cum ar fi conservarea patrimoniului cultural din zonă şi eliberarea căilor de acces în galeria Cătălina-Monuleşti din Roşia Montană. Fabricile din judeţ îşi vor intensifica activitatea în momentul în care mineritul va fi reluat în zonă, iar administratorii lor îşi vor putea plăti angajaţii şi vor putea miza pe profit.

Astfel, mineritul de la Roşia Montană nu va fi benefic doar pentru comunităţile din Roşia Montană, Abrud sau localităţile învecinate, ci va revigora şi alte sectoare ale industriei româneşti.

Mai multe