Fostul ministru al Transporturilor Ovidiu Silaghi, audiat la DNA
Deputatul liberal Ovidiu Silaghi, fost ministru al Transporturilor, s-a prezentant, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a fi audiat în cazul denunţului formulat de senatorul Valer Marian privind referendumul relatează corespondentul Mediafax
Parlamentarul a declarat, la intrarea în sediul DNA că nu a manipulat rezultatul referendumului, că nu deţine aparatură de bruiaj precum James Bond şi că nu a primit 200.000 de euro mită de la Nelu Iordache.
Silaghi a arătat că va comentat mai mult după ce va fi informat de procurori în legătură cu motivul pentru care a fost chemat la DNA.
Numele lui Ovidiu Silaghi apare în denunţul depus la DNA în iulie de senatorul PPDD Valer Marian, fost membru PSD, în care l-a acuzat pe vicepremierul Liviu Dragnea de fraudarea referendumului din 2012 pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.
În acelaşi dosar au fost audiaţi, marţi, la DNA, preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef (PNL), şi fostul ministru al Educaţiei Ioan Mang (PSD).Preşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Adrian Ştef, a declarat, la ieşirea de la DNA, că procurorii l-au întrebat dacă este adevărat ce a reclamat Valer Marian privind o posibilă fraudă la referendum.
Într-un alt dosar, procurorul şef al DNA a cerut, luni, procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ) să sesizeze Camera Deputaţilor cu o cerere de începere a urmăririi penale împotriva deputatului Ovidiu Silaghi, pentru trafic de influenţă, faptă din perioada în care a fost ministru al Transporturilor şi prin care l-ar fi favorizat pe Nelu Iordache.
Solicitarea a fost trimisă în aceeaşi zi de către procurorul general al PICCJ Camerei Deputaţilor, care urmează să hotărască dacă admite cererea de începere a urmăririi penale în cazul deputatului liberal Ovidiu Silaghi.
Potrivit procurorilor, există indicii şi date temeinice potrivit cărora, în cursul anului 2012, Ovidiu Silaghi, în calitate de ministru al Transporturilor, i-a pretins lui Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, deschiderea, de către compania de transport aerian din grupul de firme controlate de omul de afaceri, a unor noi rute care să lege Aeroportul Satu Mare de alte destinaţii din Europa.
Silaghi i-ar fi promis în schimb lui Nelu Iordache derularea contractelor pe care SC Romstrade SRL le încheiase cu Compania Naţională de Autostrăzi pi Drumuri Naţionale din România SA, structură aflată sub autoritatea Ministerului Transporturilor, şi pentru ca plăţile intermediare să fie făcute într-un termen rezonabil.