Timiş: Deţinutul de la Penitenciarul Bârcea care a evadat în 12 august a fost prins
21 august 2013 10:09
Național
Ultima actualizare:
Sandu Ioan Stan, în vârstă de 21 de ani, din comuna Lăpugiu de Jos (judeţul Hunedoara), care a fost dat în urmărire naţională în 12 august, după ce a evadat din penitenciar, a fost depistat de poliţiştii din oraşul Făget, judeţul Timiş, în gara din satul Margina.
El a fost dus la sediul Poliţiei din Făget, unde este audiat, urmând să fie preluat de reprezentanţii Poliţiei Judeţene Hunedoara şi transferat la Penitenciarul Bârcea pentru executarea pedepsei.
Deţinutul, care este recidivist, ispăşea o pedeapsă cu închisoarea la Penitenciarul Bârcea de patru ani şi nouă luni în regim semideschis, fiind acuzat de furt calificat.