Dorin Cioabă: «Medicii l-au ucis pe tata!»

21 august 2013 16:08   Național
Ultima actualizare:

La 4 zile de la moartea autointitulatului rege al romilor, fiul său, Dorin spune că Florin Cioabă a murit din vina medicilor din Antalya care nu l-au tratat corespunzător. Familia vrea să se ocupe acum de înmormântarea regelui urmând să decidă apoi dacă vor da în judecată spitalul din Turcia.  

Trupul neînsufleţit al autointitulatului rege al romilor, Florin Cioabă, a ajuns marţi noaptea acasă, la Sibiu. Cinci ore a făcut cortegiul de la Bucureşi, unde regele romilor fusese adus cu avionul din Turcia, şi până la casa regală din Sibiu.

Traian Băsescu, la sicriul regelui Cioabă

Restricţii de trafic în Sibiu pentru înmormântarea regelui Cioabă

Florin Cioabă, dus la o capelă ortodoxă. De ce nu a fost primit la penticostali

FOTO Imagini de la sosirea în ţără a trupului neînsufleţit al Regelui Cioabă

Coloana de maşini a ajuns în faţa vilei impunătoare a familiei în jurul orei 5 dimineaţa, într-o linişte grea, mormântală, fără claxoane sau strigăte de jale. În momentul în care cortegiul funerar a ajuns în faţa casei a început să plouă mărunt, mocăneşte. Stropii de ploaie s-au oprit însă după ce sicriul a fost transportat în casă.

Dorin Cioabă

Apropiaţii l-au aşteptat în curtea vilei, în jurul unui foc, aşa cum cere tradiţia. 

"Pentru noi, Florin Cioabă a însemnat totul, el era regele nostru. E o durere foarte mare, nu mai sunt lacrimi, nu se mai poate plânge, sunt oamenii la pământ, nu mai există putere", a spus Ioan Mihai (41 de ani), văr cu Florin Cioabă. Fiul cel mic al acestuia, Dorin, este revoltat şi spune că a găsit vinovaţii pentru moartea tatălui: medicii din Turcia.

„Am toate actele şi am siguranţa că tata este un caz de malpraxis. O să stau de vorbă şi cu oameni de specialitate, dar tata a fost omorât cu zile, pentru că actele dovedesc acest lucru. Oricum, acum nu mă gândesc decât să-i ofer tatălui meu o înmormântare creştină, penticostală, aşa cum îi permite religia", a spus, cu lacrimi în ochi, Dorin Cioabă, precizând că a pierdut ceea ce era cel mai important în viaţă.

„Viaţa mea de astăzi s-a schimbat radical. Mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere să duc la îndeplinire tot ceea ce am de dus", a adăugat Dorin. Acum, după moartea tatălui său, el va fi numit regele romilor. Chiar dacă monumentul funerar al regelui nu va fi complet finalizat, familia spune că înmormântarea lui Florin Cioabă va avea loc vineri.

Dorin Cioabă a spus că ieri au fost aşteptaţi la căpătâiul tatălui său doar membrii familiei şi prietenii apropiaţi. Preşedintele Traian Băsescu, considerat un prieten bun de-al regelui nu a putut însă lipsi.

Preşedintele a stat 15 minute la priveghi

El a venit cu un elicopter la Sibiu pentru a prezenta condoleanţe familiei. Băsescu a petrecut 15 minute în palatul lui Florin Cioabă. La ieşire a spus că nu doreşte să facă declaraţii. Reprezentanţii comunităţii rome spun că preşedintele era supărat. „Era mâhnit, vă daţi seama ce se întâmplă dacă vezi pe cineva, prieten, că e decedat. Era un pic supărat", a declarat Ioan Stănescu, unul din liderii comunităţii rome din Sibiu.

Florin Cioabă a fost adus acasă în noaptea de marţi spre miercuri, la câ­teva zile după ce a murit în urma unui infarct suferit în timp ce se afla în concediu, în Antalya.

Mai multe