Soluţii ingenioase de depozitare
Chiar dacă nu ai o casă prea spaţioasă şi nici multe obiecte de mobilier, cu siguranţă se găseşte suficient spaţiu „mort" în care poţi să-ţi depozitezi lucrurile. Îţi trebuie doar câteva sertare şi idei ingenioase.
Să ai o casă aerisită, ordonată, dar, în acelaşi timp, toate lucrurile să fie la-ndemână? Este idealul în materie de amenajări interioare.
Din acest motiv, pe piaţă au apărut tot felul de soluţii de depozitare sau mobilier multifuncţional, convertibil, pliant, mobil, care se poate stivui şi muta în funcţie de nevoie.
Sertare pentru pat la Dedeman, 28 cm înălţime şi 66 cm lungime, 358 lei/bucata
Suport pentru cuptorul cu microunde. Se aşază sub aparat, iar în sertarul din interior se pot depozita cărţi de bucate, mănuşi de bucătărie. 154,9 lei, pe decorix.ro
Specialiştii vă sfătuiesc să profitaţi de fiecare spaţiu (spre exemplu un cuier pus pe uşa de la baie), de înălţimea pereţilor (costruind rafturi până la tavan sau să-ţi pui pe şifonier cutii de aceeaşi formă şi culoare).
Pat a cărui parte de jos poate fi folosită atât ca ladă de depozitare, cât şi ca spaţiu suplimentar de dormit. Preţ de la 789 lei, la kika
Scaun şi, în acelaşi timp, suport pentru prosoape, 149 lei, la IKEA
Foloseşte spaţiul de sub pat, în care să pui lăzi sau cutii cu haine din sezonul trecut, perne şi pături. Mizează pe cutii colorate şi asortate, foloseşte-te de cârlige în care să agăţi de la tigăi şi polonice, în bucătărie, până la chitară şi bicicletă. Idei ingenioase sunt multe. Iată ce soluţii am mai găsit, în această perioadă, în magazinele de specialitate.
Depozitează-ţi pe rafturile comodei toate CD-urile, cablurile şi jocurile video,apoi ascunde-le în spatele uşilor glisante. 299 lei, la IKEA
Iată un şifonier la minut. E rabatabil, cu fermoar, poate fi demontat şi împachetat atunci când nu mai ai nevoie de el. 249 lei, la IKEA (preţ fără accesoriile interioare)