Tradiţii pentru spor şi sănătate: Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul

Considerat Înaintemergatorul Domnului, Sf. Ioan este ultimul mare profet al Vechiului Testament, dar şi cel care a făcut trecerea spre perioada Noului Testament.

În această zi, creştinătatea prăznuieşte cu evlavie şi tristeţe Tăierea Capului Sfântului Prooroc Ioan Botezătorul, ultima sărbătoare importantă din anul bisericesc, care se încheie pe 31 august.

Prin viaţa ca şi prin moartea sa, Sfântul Ioan Botezătorul, cunoscut şi sub denumirea de Înaintergătorul şi Botezătorul Domnului, rămâne pentru Creştinătate un Profet şi un model de viaţă spirituală ireproşabilă. Sfântul Ioan îi învăţa pe contemporanii lui să lupte până la moarte împotriva păcatului, să respecte dreptatea, să asculte Legea lui Dumnezeu, pentru a înainta astfel în virtute.

La acest praznic de doliu şi de post aspru, Biserica face pomenirea morţii martirice a Profetului Ioan Botezătorul, cel mai mare dintre profeţi. Totodată, praznicul îl cinsteşte cu laudele cuvenite pe Sfântul Ioan Botezătorul, cel mai mare postitor şi rugător dintre oameni, un apostol al pocăinţei, care mustra cu asprime pe cărturari şi pe farisei, numindu-i năpârci şi pui de şerpi. Ioan a fost profetul care striga în pustiu:"Pocăiţi-vă, că s-a apropiat împărăţia cerurilor (Matei 3,2).

Istoricul sărbătorii

Pentru Ioan cea mai importantă şcoală de formare duhovnicească, ca propovăduitor al pocăinţei şi botezător al lui Iisus a fost Pustiul Iodanului. Cuvântul lui Ioan Botezătorul era îndrăzneţ . El nu l-a cruţat nici pe regele Irod Antipa, tetrahul Galileei, pentru păcatul său de a se căsători cu Irodiada, soţia fratelui său, Filip, când acesta era în viaţă. Din căsătoria cu Irodiada, Filip a avut o fiică, Salomeea.

Au rămas vestite în istoria creştinismului vorbele moralizatoare ale Sfântului Ioan:" Nu ţi se cade ţie să ai de soţie pe femeia lui Filip, fratele tău !"

Din Evanghelie aflăm că Irod l-a întemniţat pe Ioan pentru curajul său, iar Irodiada, care nutrea o puternică ură împotriva Proorocului, aştepta un prilej de răzbunare. Irod şi-a sărbătorit ziua de naştere cu mare fast, în apropierea Paştelui, invitându-i la această aniversare pe nobilii regatului. Era momentul ca Irodiada să se răzbune.

Cu acest prilej, fiica ei, Salomeea, a dansat cu voluptate în faţa oaspeţilor. Ea a fost admirată de toţi nobilii invitaţi la ospăţ şi mai ales de Irod, care i-a promis drept, recompensă orice i-ar cere, chiar şi o jumătate din regat.

Sfătuită de mama sa, Salomeea i-a cerut regelui drept răsplată capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod a fost derutat, dar trebuia să-şi respecte jurământul, pentru că de faţă erau cei mai importanţi nobili din regat. Sentinţa a fost executată imediat. Un soldat l-a decapitat pe Sfântul Ioan, care era întemniţat în castelul lui Irod de la Maherus.

Capul însângerat a fost adus pe un platou, iar Salomeea i-a prezentat Irodiadei mult aşteptatul trofeu.

Irod se temea, totuşi, că Ioan ar putea învia, dacă trupul ar fi îngropat alături de cap. De aceea, regele le-a dat ucenicilor Sfântului, doar trupul acestuia. Ei au mers în cetatea Sevastia şi l-au îngropat, după care au mers la Iisus să-i mărturisească sfârşitul mucenicesc al Proorocului Ioan. În schimb, capul Sfântului a avut o istorie tulburătoare: la început a fost îngropat de Irodiada în curtea locuinţei sale, la mare adâncime.

Istoria zbuciumată a moaştelor Sfântului Ioan

Capul Sfântului Ioan Botezătorul se numără printre cele mai venerate moaşte. După tradiţia Bisericii, Capul Sfântului Ioan a fost „pierdut" de trei ori şi tot de atâtea ori a fost găsit- „ aflat". În calendarul Ortodox sunt rânduite cele trei „Aflări"(descoperiri) ale Capului Său, care sunt prăznuite astfel: pe 24 februarie-„Întîia şi a Doua Aflare"a Capului Sfântului Ioan Botezătorul, iar pe 25 mai se omagiază a treia „Aflare"a Capului Sfântului Ioan.

Tradiţia creştină , spune că doar Ioana, soţia dregătorului lui Irod ştia unde a îngropat Irodiada capul Sfântului Ioan. În mare taină, ea l-a dezgropat şi l-a înhumat, într-un vas de lut, în mare secret, în Muntele Eleonului ( Muntele Înălţării).

Prima „Aflare"

După mulţi ani, un proprietar bogat şi credincios s-a călugărit sub numele de Inochentie. El a ajuns pe Muntele Eleonului, zidindu-şi acolo o chilie. În timp ce săpa şi pentru temelia unei bisericuţe, monahul a găsit vasul de lut care ocrotea Capul Sfântului Ioan. Călugărul l-a păstrat în bisericuţa sa, până când a intuit că va trece la cele veşnice. De teamă că va fi pângărit de păgâni, călugărul l-a îngropat din nou acolo unde l-a găsit. În timpul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena ,Proorocul Ioan s-a arătat în visul a doi călugări şi le-a cerut să-i dezgroape capul. Acest moment este socotit „Prima Aflare" a veneratului cap.

A doua „Aflare" a Capului Sf. Ioan

După ce Sfântul Ioan le-a dezvăluit călugărilor, locul unde este îngropat capul său, cei doi monahi i-au îndeplinit dorinţa Proorocului, iar după ce le-au dezgropat, au purtat moaştele într-un sac oriunde mergeau.

După un timp, cei doi s-au împrietenit cu un olar şi i-au dat acestuia sacul, să -l mai ducă şi el.Sfântul Ioan s-a arătat în visul olarului, cerându-i să fugă de călugări.

Moaştele ocrotite de olar, i-au adus acestuia multe bucurii. Când şi olarul a intuit că nu mai are mult de trăit, el a pus capul Sfântului Ioan într-o raclă şi i-a încredinţat-o surorii sale.

La rândul ei, sora olarului a dăruit-o călugărului Eustatie, care locuia într-o peşteră. Aici, moaştele au făcut numeroase minuni, iar călugărul le spunea credincioşilor, care veneau să se roage la el, că toate minunile sunt rodul puterilor sale. Aflând că va fi trimis în exil, călugărul Eustatie a îngropat moaştele .

A treia „Aflare"

După un timp, peştera unde a locuit Eustatie a fost locuită de mai mulţi călugări credincioşi, care au înălţat în apropiere o mânăstire. Prin anul 452, arhimandritul Marcel, stareţul mănăstirii, a văzut în apropierea oraşuli Emesa un foc foarte mare, în timpul unei slujbe. Aşa s-a descoperit cinstitul odor, care a fost aşezat în biserica cetăţii Emesa din Siria .

Părticele de moaşte -şi la Amiens, în Franţa

În vremea luptei împotriva icoanelor, Capul Sfâtului a fost îngropat alături de trupul său la Comani. În timpul împăratului Mihail, odorul a fost dezgropat şi dus la Constantinopol, în Biserica Sfântului Ioan, în anul 860. După mai bine de trei secole, în anul 1204, cruciaţii au pătruns în sfântul lăcaş şi au luat o parte din capul Sfântului Ioan Botezătorul. Moaştele luate de aceştia au fost duse în Catedrala oraşului Amiens, în Franţa, unde sunt venerate de credincioşi.

„Sărbătoarea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul este pentru creştinătate un eveniment dureros, este apogeul păcatului şi desfrâului de atunci al regelui Irod Antipa. Acel moment a culminat cu o crimă oribilă pe care , an de an, biserica o reiterează. Praznicul acesta reprezintă un moment de gândire în profunzime morală, pentru a ne feri cât putem de păcatul desfrâului şi al uciderii", ne spune părintele Valentin Fotescu, Doctor în Teologie, preot la Biserica Sfânta Vineri Nouă din Bucureşti ( B-dul Nicolae Titulescu).

Datini şi obiceiuri

Potrivit tradiţiei, în ziua acestui praznic, cunoscut în popor şi sub numele de Sfntul Ioan Cap Tăiat, se ajunează. Tot prin tradiţie, praznicul aduce cu sine o seamă de interdicţii: În această zi, pentru menţinerea sănătăţii, este bine să nu se consume fructe rotunde -mere, pere, prune şi nici căpăţâni de usturoi, care au formă rotundă, asemănătoare capului.

În acelaşi timp, din ajunul sărbătorii şi în ziua praznicului nu se mănâncă preparate din varză şi roşii, deoarece Sfântului Ioan i s-a tăiat capul pe varză, de şapte ori, şi iar a înviat.

Dintr-un sentiment de pioşenie, nu se mănâncă nici fructe de culoare roşie şi nu se bea vin roşu, alimente care amintesc de sângele vărsat în timpul decapitării Proorocului Ioan.

Unele persoane ajunează sau mănâncă numai struguri, pentru a scăpa de boli moştenite din familie.

În ziua praznicului, alimentele nu se pun pe tipsie

În această zi se sfinţesc la biserică mere, pere, struguri şi castraveţi şi se împart oamenilor săraci, în amintirea rudelor decedate.

De asemenea, pentru sporul familiei şi pentru alungarea bolilor, în familiile în care au murit rude, în condiţii suspecte sau de moarte năpraznică, se respectă momentele de reculegere şi se împart pachete cu struguri, pâine şi apă.

În acelaşi timp, în această zi, în gospodării nu se foloseşte cuţitul nici la tăiatul pâinii. Produsele alimentare şi pâinea se rup cu mâna.

La oraşe şi la sate, pentru menţinerea sănătăţii se păstrează o datină străveche : postitorii consumă în această zi doar turtă preparată din grâu sau din mălai.