Pui murături? Uite câţi bani să pregăteşti!
Ne aflăm în sezonul legumelor de toamnă, iar acum este momentul să-ţi pregăteşti cămara cu murături pentru iarnă. Reporterii Click! au dat o tură prin pieţe şi magazine şi îţi spun cât te costă gogoşarii, castraveţii, varza, ardeii şi vinetele.
Gogoşari în oţet, varză, legume asortate şi castraveţi muraţi sau zacuscă. În fiecare an, începând cu această perioadă, pieţele sunt luate cu asalt, iar aprovizionarea pentru iarnă este în toi. Acum este momentul să începi să cumperi legumele pentru conservele de iarnă.
„Deocamdată, nu prea avem vânzare, dar suntem abia la început cu legumele de sezon. Lumea vine, se uită, cumpără un kilogram, două şi pleacă. Însă, aşteptăm vânzare bună în perioada următoare", ne spune tanti Nuţi, care are taraba plină cu gogoşari şi ardei capia.
„La mine gogoşarii costă 4 lei, iar ardeii 3 lei", ne mai spune femeia, care pare hotărâtă să nu lase din preţ dacă încerci să negociezi. Dacă vrei să cumperi varză, kilogramul te costă în jur de 2-2,5 lei, iar pentru vinete vei da între 1,5-2 lei, în funcţie de mărimea legumelor.
Ardeii capia ajung la 3 lei, conopida la 2 lei kilogramul sau 4 lei bucata, iar castraveţii te vor face să scoţi din portofel între 2-2,5 lei pentru un kilogram. În supermarket, preţurile sunt mult mai scumpe, astfel că gogoşarii ajung şi până la 7 lei kilogramul, iar ardeii capia la 6 lei kilogramul. Pentru murături nu ai nevoie doar de legume, ci şi de borcane în care să le păstrezi peste iarnă.
Dacă nu ai din anii trecuţi, poţi cumpăra la preţuri între 1,5 şi 10 lei, în funcţie de mărimea lor.
Ingrediente: 1 kg castraveţi proaspeţi, o lingură cu vârf de sare grunjoasă, 3-4 căţei de usturoi, o lingură de boabe de muştar, o lingură de boabe de piper, două foi de dafin, 1-2 tulpini de mărar, 1-2 tulpini de ţelină.
Preparare: Se spală bine un borcan de 2,5 l şi se clăteşte apoi cu apă rece. Spală cu apă rece castraveţii, verdeţurile şi curăţă usturoiul. Pune la firt 1 l de apă cu o lingură cu vârf de sare grunjoasă. Formează un „pat" din câteva tulpini de mărar şi ţelină la fundul borcanului. Stivuieşte castraveţii în borcan cât mai aproape unul de celălalt şi pune tulpini de mărar şi ţelină printre ei. Adaugă usturoiul, foile de dafin, boabele de piper şi de muştar. Deasupra castraveţilor pune 3-4 fire de mărar, în aşa fel încât să fie acoperiţi. Când apa clocoteşte, toarn-o peste castraveţi. Închide borcanul etanş şi pune-l în cămară.
Ingrediente: 10 kg gogoşari, 1 litru oţet, 1 kg zahăr, o lingură de piper, o linguriţă enibahar, 50 g boabe muştar, 200 g sare de mare, frunze de ţelină, 4-5 fire de hrean, foi de dafin.
Preparare: Se spală gogoşarii şi se curăţă de cotor, se taie în bucăţi mai mari şi se aşază într-un vas. Se prepară un sirop din oţet, zahăr şi sare care se adaugă peste gogoşari.
Se amestecă până când se dizolvă zahărul şi sarea. Se lasă vasul să stea 4-5 ore, iar apoi se pun gogoşarii în borcane. Se adaugă frunzele de ţelină şi rădăcinile de hrean, iar deasupra gogoşarilor se pun boabele de piper, enibaharul şi boabele de muştar. Se toarnă peste gogoşari siropul din zahăr, sare şi oţet se sigilează borcanele şi se pun în cămară.
Borcanele şi bidoanele se găsesc în marile magazine şi hypermarketuri la standuri special amenajate pentru clienţii amatori de murături. Preţurile sunt destul de mici dacă ne referim la produse clasice. În cazul în care vrei să cumperi un recipient mai sofisticat (de o anumită formă, mărime, culoare şi cu capace care prezintă un sistem de închidere ermetică pe bază de clipsuri) atunci poţi scoate din buzunar şi până la 24-25 de lei. Uite ce găseşti în magazine!