Medicii vor fi pârâţi autorităţilor de pacienţi-spioni

2 septembrie 2013 16:13   Național
Ultima actualizare:

Şi asta cu ajutorul mai multor pacienţi-spioni care vor merge „sub acoperire" la medici şi vor raporta totul inspectorilor Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS).

Dacă neregulile sesizate de pacienţii-spion vor fi grave, atunci reprezentanţii CJAS vor trimite în inspecţie Corpul de Control. Astfel, se va verifica dacă medicii respectă programul de lucru în spitale şi cabinete, dacă prescriu corect reţetele sau în ce mod sunt eliberate acestea în farmacii.

Iniţiativa a apărut în urma numeroaselor plângeri primite la Casa de Sănătate prinvind abateri în sistemul medical din Botoşani. În urma controalelor de săptămâna trecută la cabinetele mai multor medici de familie, inspectorii CJAS au sancţiunat şapte cadre medicale care nu se aflau la program, deşi pacienţii aşteptau la uşă.

Mai multe