Veste proastă pentru elevi! Ministerul Educaţiei a anunţat modificări majore pentru admiterea la liceu

6 septembrie 2013 10:15   Național
Ultima actualizare:

Ministerul Educaţiei Naţionale a decis ca, din anul şcolar 2013-2014, în media finală pentru admiterea în învăţământul liceal, proporţia mediei celor patru ani de gimnaziu să fie de doar 25%, redusă aşadar, comparativ cu cea existentă până acum, de 50%. Media obţinută la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a va avea însă o pondere mai mare în calculul mediei finale, respectiv 75%, faţă de 50%, cât era până acum, informează Mediafax.

Decizia vine în urma analizei datelor înregistrate la finalul clasei a VIII-a. Acestea au relevat diferenţe notabile între mediile, mai mari, obţinute de elevi în şcoală, pe parcursul gimnaziului, şi mediile, mai mici, obţinute de aceştia la Evaluarea Naţională.

Cele mai multe situaţii (59,52% din unităţile de învăţământ) relevă diferenţe de 2 până la 2,5 puncte între felul în care au fost evaluaţi elevii pe parcursul gimnaziului şi media de la evaluarea naţională a acestora.

Îngrijorător este şi faptul că 35.000 de elevi, din totalul celor care au participat la Evaluarea Naţională, nu au reuşit să obţină minim 5.

Mai multe