Sute de bucureşteni protestează: «Oprescu, ai sângele lui Ionuţ pe mâini!»
Câteva sute de bucureşteni s-au strâns, vineri seară, în Piaţa Romană pentru a-şi striga indignarea, revolta şi durerea! Au manifestat împotriva autorităţilor care n-au fost în stare, în peste 20 de ani, să rezolve problema maidanezilor de pe străzi.
„Luaţi-i de pe stradă!", „Vă rugăm să ne scuzaţi, nu mai vrem copii muşcaţi!", „Oprescu, ai sângele lui Ionuţ pe mâini!" sau „Referendumul, praf în ochi!", au fost doar câteva dintre lozincile strigate de oameni.
Protestatarii spun că s-au săturat să iasă cu teamă pe străzi
Printre aceştia, s-au aflat şi părinţii lui Ionuţ. „Trebuie să ne gândim bine ce alegem, copiii sau maidanezii. Este o anchetă în desfăşurare şi aşteptăm rezultatele, să vedem cine sunt vinovaţii. Dacă nu erau maidanezii, copilul nostru ar fi trăit. S-a ajuns prea departe şi nu vrem să se mai întâmple lucrurile astea", a declarat mama lui Ionuţ, Andreea Felicia Anghel.
Ionuţ Anghel, în vârstă de patru ani, a murit în 2 septembrie, după ce a fost atacat de câini maidanezi, în apropierea Parcului Tei, iar fratele acestuia, de şase ani, a fost muşcat de un picior, dar a reuşit să fugă şi să-şi anunţe bunica.
Decesul a fost cauzat de hemoragia externă, pe corpul copilului fiind găsite sute de plăgi, a declarat marţi, medicul care a făcut autopsia, Abdo Salem, de la Institutul Naţional de Medicină Legală (INML). Medicul a precizat că doar pe tălpile copilului de patru ani nu au fost găsite plăgi, restul corpului fiind cu sute de muşcături de câini.
Brigitte Bardot sare din nou în apărarea maidanezilor
Dom’ primar, ţi-am adus poza cu Ionuţ mancat de caini!
Preşedinta Asociaţiei Caleidoscop, Carmen Secăreanu, urmărită penal pentru moartea lui Ionuţ
În Dogtown sunt doar 392 de câini, nu 4.000, cum a promis Oprescu
Imagini de coşmar! Rănile copilului sfâşiat de maidanezi i-au îngrozit pe toţi
FOTO Peste o sută de oameni, la slujba de înmormântare a băieţelul ucis de maidanezi
Ce pedeapsă cere tatăl copilului ucis de maidanezi pentru toţi cei responsabili
Mesajul dur al mamei băieţelului ucis de maidanezi pentru autorităţi