Bilanţ cutremurător. Un mort şi 9 răniţi în 3 accidente rutiere produse azi în Capitală

7 septembrie 2013 8:56   Național
Ultima actualizare:

Trei accidente rutiere au avut loc sâmbătă dimineaţa în Capitală. În urma acestora o persoană a decedat şi nouă au fost rănite, potrivit Mediafax.

La unul dintre accidente a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la descarcerare, pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate.

Accidentul soldat cu moartea unei persoane a avut loc în sectorul 6, pe Spaliul Independenţei. O maşină care circula pe podul Grozăveşti spre lacul Morii a intrat într-un copac.

În urma o persoană a decedat, iar trei au fost rănite, două dintre acestea fiind transportate la Spitalul Elias, iar una, la Universitar. Potrivit autorităţilor, accidentul a fost cauzat de viteza excesivă.

Un alt autoturism a ieşit de pe carosabil, în zona Calea Călăraşilor, şi a intrat într-un stâlp. Patru persoane au fost rănite, iar pentru scoaterea a două dintre ele din maşină a fost nevoie de intervenţia pompierilor de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă.

Ce de-al treilea accident a avut loc în zona Băneasa. Patru maşini , între care două taxiuri, au fost implicate într-o tamponare în lanţ. Două persoane au fost rănite în acest accident.

Mai multe