Anunţ important al preşedintelui CNAS: «Pacienţii să nu mai lase biletul de trimitere la medic, dacă sunt puşi să plătească analizele!»

18 noiembrie 2013 13:31   Național
Ultima actualizare:

Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) a spus că pacienţii au reclamat că, deşi au avut bilet de trimitere, au fost obligaţi să plătească analizele, iar documentul a fost reţinut de medic.

"Pacienţii să nu mai lase la medic biletul de trimitere dacă li s-au cerut bani pentru analize. Este o ilegalitate pentru care din 2014 medicii vor fi aspru sancţionaţi, mergând chiar şi până la rezilierea contractului cu casele de asigurări", a atenţionat preşedintele CNAS.

O atenţionare similară a fost făcută de către preşedintele CNAS cu privire la gratuitatea analizelor necesare pentru înscrierea copiilor în colectivităţi. Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivităţi sunt efectuate gratuit, iar medicii de familie eliberează documentele necesare fără taxă, arăta, la începutul lunii septembrie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

"Chiar dacă părinţii nu sunt asiguraţi, copiii până la 18 ani beneficiază în mod gratuit de documentele menţionate. Şi tinerii cu vârste între 18 ani şi 26 de ani, care sunt elevi sau absolvenţi de liceu, până la începerea anului universitar (dar nu mai mult de trei luni), ucenici sau studenţi şi nu realizează venituri din muncă, au dreptul la aceste analize gratuite", preciza conducerea CNAS.

Analizele necesare pentru înscrierea copiilor în colectivitate sunt efectuate pe baza biletului de trimitere emis de medicul de familie. De asemenea, medicii de familie acordă gratuit scutirile medicale şi actele necesare copiilor aflaţi în plasament din cadrul sistemului de asistenţă socială şi protecţia copilului.

De asemenea, Buşoi a declarat că spitalele care vor trimite bolnavii să-şi cumpere medicamente şi totodată vor solicita caselor de asigurări de sănătate decontarea tratamentelor, deşi nu au fost administrate, vor fi sancţionate din 2014.

"În 2014, vom fi mult mai stricţi în ceea ce priveşte achiziţia de medicamente şi materiale sanitare şi vom institui sancţiuni pentru cei care trimit pacienţii să-şi cumpere medicamente şi materiale sanitare, deşi aceste produse sunt decontate de către casele de asigurări de sănătate. Dar, mai întâi, voi avea o discuţie cu managerii spitalelor", a spus Buşoi.

Mai multe