Asasinul din Vitan a fost adus la Tribunalul Bucureşti pentru audieri

20 noiembrie 2013 9:59   Național
Ultima actualizare:

Moldoveanul Vitalie Proca a fost adus luni în România de la Moscova, după ce a fost dat în urmărire internațională pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor calificat și nerespectarea regimului armelor și munițiilor.

După ce a fost adus în România, Vitalie Proca a fost prezentat în fața unui judecător, pentru a fi confirmat mandatul de arestare preventivă emis pe numele său în data de 18 ianuarie 2013.

Potrivit procurorilor Capitalei, Vitalie Proca a fost angajat de frații Bogdan și Răzvan Mararu să-l asasineze pe liderul lumii interlope din Piatra Neamț, Ioan Dumitru Mironescu.

Astfel, pe 26 noiembrie 2012, Vitalie Proca s-a deplasat în cartierul Vitan din București, în urmărirea lui Ioan Mironescu, însă l-a confundat pe acesta cu un tânăr de 26 de ani, Răzvan Mircea Isăila, asupra căruia a tras mai multe focuri de armă cu un pistol mitralieră AK 47, în timp ce tânărul își parca autoturismul.

Observând că Răzvan Mircea Isăila nu a decedat, Vitalie Proca a coborât din autoturism și, folosind un pistol Makarov, a executat mai multe focuri de armă în direcția tânărului.

Procurorii susțin că frații Bogdan și Răzvan Mararu au luat hotărârea de a-l ucide pe Ioan Mironescu ca act de răzbunare, după ce acesta a comandat amplasarea, în noaptea de 10 spre 11 ianuarie 2012, a unui dispozitiv exploziv sub autoturismul lui Bogdan Mararu, parcat în apropierea locuinței acestuia din Piatra Neamț. Atentatul a fost dejucat ca urmare a intervenției anchetatorilor.

Frații Mararu i-au dat lui Vitalie Proca bani și un autoturism marca Audi A6, folosit de acesta la comiterea atentatului din cartierul Vitan, i-au oferit elementele necesare pentru identificarea lui Mironescu și, prin intermediari, au ținut permanent contactul cu Vitalie, anterior și ulterior comiterii faptei.

După atentat, Vitalie Proca a fugit din România, însă a fost prins în Federația Rusă și încarcerat.

Cu aproximativ un an înainte de săvârșirea faptei în România, Vitalie Proca mai comisese o tentativă de omor, în Londra, asupra unui bancher rus, Gherman Gorbunțov, pe care a încercat să-l omoare în timp ce acesta intra în casă

Mai multe