Primele doze de vaccin antigripal au ajuns ieri la direcţiile de sănătate publică
Primele 200.000 de doze de vaccin antigripal, de proveninţă olandeză, cumpărate de Ministerul Sănătăţii pentru campania de imunizare au fost distribuite, ieri, a anunţat ministerul.
Urmează ca direcţiile de sănătate publică să le distribuie medicilor de familie pentru ca aceştia să înceapă vaccinarea. Restul de 400.000 de doze urmează să intre în depozitul Unifarm în cursul acestei săptămâni, urmând ca în perioada următoare, să se planifice distribuţia dozelor în teritoriu.
De asemenea, la Institutul Cantacuzino au fost înfiolate deja 212.000 de doze de vaccin antigripal autohton, urmând ca restul dozelor din această sursă să fie finalizate în cursul lunii decembrie, potrivit Mediafax. Pentru campania de vaccinare antigripală, Institutul Cantacuzino ar urma să pună la dispoziţie, în total, 400.000 de doze.