La un pas de moarte după ce a vrut să slăbească cu «dieta cu vată»
Metoda „miraculoasă" de slăbit promovată, în ultima vreme, de posturile de televiziune face victime. O adolescentă de 16 ani, din localitatea vasluiană Rafaila, complexată de greutatea ei, a încercat să slăbească înghiţind vată medicinală îmbibată cu energizant. Ea a ajuns la spital înainte ca „hrana" să-i fie fatală.
Din dorinţa de a da jos câteva kilograme, tinerele din SUA au dezvoltat o nouă metodă de slăbit. Ele înghit bucăti de vată îmbibate cu suc de portocale, pentru a se simţi sătule. După ce, un reportaj pe această temă a fost difuzat, zilele trecute, de un post naţional de televiziune, şi adolescentele din România au început să încerce miraculoasa metodă de slăbit.
Pentru Diana (16 ani), elevă în clasa a X-a, la un liceu din Negreşti, încercarea i-ar fi putut fi fatală. Ea a înghiţit mai multe bucăţi de vată înmuiată în energizant, apoi a plecat la şcoală. În timpul cursurilor însă, i s-a făcut rău, iar profesorii au chemat Ambulanţa. Fata acuza dureri cumplite de burtă şi avea ameţeli.
"Avea dureri de cap, ameţeli, stare de vomă, de epuizare, alternând cu stări de agitaţie. Am aflat de la ea că mâncase în acea zi vată medicinală îmbibată în energizant, cu intentia de a slăbi. A văzut la televizor că este o modalitate de a slăbi, deşi fetiţa nu pune probleme de obezitate sau tendinţă spre obezitate. Sunt fantezii adolescentine", a spus, pentru Vremea Nouă, medicul Valeriu Lupu, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui.
Acesta a explicat că vata medicinală nu mai este bumbac, aşa cum era altădată. E o fibră sintetică, iar odată ajunsă în stomac, ea nu se digeră. „Este posibil ca vata să se adune sub forma unui corp străin, care să afecteze digestia, iar în timp poate împiedica tranzitul intestinal", a mai spus medicul.
Tânăra a fost stabilizată cu ajutorul perfuziilor, dar va mai rămâne internată câteva zile. Medicii avertizează că „dieta cu vată" este foarte periculoasă, putând avea efecte mortale.
Metoda, inventată de manechine
Nebunie în SUA! Fetele au început să ţină o dietă cu tampoane de vată ca să-şi păstreze silueta. Moda acestei diete extrem de periculoase a fost lansată de fiica actorului Eddie Murphy (52 de ani), Bria Murphy, în vârstă de 23 de ani. Ea susţine că ar fi văzut că fotomodele profesioniste adoptă dieta cu vată confecţionată din bumbac în timp ce participă la Săptămâni ale Modei.
Dieta constă în consumul tampoanelor de vată stropite cu suc de portocală pentru aromă sau cu gelatină. Doctorul Neeru Bakshi a confirmat că dieta nebunească provine din industria modei şi poate duce la tragedii. Medicii atrag atenţia că un consum de tampoane de vată se soldează cu pierderea părului, scăderea densităţii osoase, tulburarea funcţionării tuturor organelor, inclusiv a creierului. Poate să ducă la grave disfuncţii ale aparatului gastrointestinal, blocaje şi spargeri ale intestinelor şi la deces.