3 milioane de becuri se aprind de Moş Nicolae, în Bucureşti

2 decembrie 2013 21:39   Național
Ultima actualizare:

Moş Nicolae schimbă imaginea Capitalei. Pe 6 decembrie se vor aprinde cele 3 milioane de beculeţe care vor lumina feeric străzile principale de Sărbători, iar târgurile cu delicatese şi produse specifice sfârşitului de an se întrec deja în oferte.

Centrul distracţiei va fi la Universitate, pe esplanada „la statui", unde va fi amplasat un brad de 15 m şi o scenă pentru spectacole. Din Piaţa Universităţii, de lângă statuia cu Mihai Viteazu pe cal, primarul Sorin Oprescu va aprinde pe 6 decembrie iluminatul special de Sărbători.

Tot aici edilul va inaugura cel mai mare târg al sfârşitului de an. "Bucharest Christmas Market" reuneşte în cele 65 de căsuţe de lemn delicatese şi produse specifice Sărbătorilor şi îşi va închide porţile pe 5 ianuarie 2014.

Sala Dalles: Ieri s-a deschis târgul de Moş Nicolae

Bradul imens care va trona în mijlocul târgului va fi ornat cu 2.000 de beculeţe, iar la poalele sale va fi amenajat un loc special unde vor putea fi primite donaţiile celor care vor să însenineze sărbătorile celor săraci sau bolnavi.

Piaţa Universităţii: Un brad de 15 metri va domina piaţa de Crăciun

Cei de la Muzeul Satului şi de la Sala Dalles nu au mai aşteptat să vină Moş Nicolae şi au deschis de ieri porţile unor târguri unde cei mai tari bucătari şi meşteşugari îşi prezintă ofertele spre încântarea bucureştenilor.

Prima manifestare îşi închide porţile pe 8 decembrie şi îşi primeşte oaspeţii între orele 9.00 şi 17.00, iar biletul costă 6 lei. La Sala Dalles, clienţii pot veni până pe 24 decembrie, de luni până duminică, între orele 10.00 şi 20.00, iar intrarea este liberă.

Mai multe