Băsescu: «Ce s-a întâmplat în marţea neagră ar fi un motiv serios de dizolvare a Parlamentului»

12 decembrie 2013 10:32   Național
Ultima actualizare:

"Acesta din «marţea neagră» ar fi fost un motiv serios de dizolvare a unui Parlament care prin acţiunea lui generează deservicii uriaşe României. Şi aici nu trebuie să mai argumentez, pentru că am văzut reacţia Comisiei Europene şi a aliaţilor noştri. România, dacă ar intra în vigoare modificările la Codul penal şi Legea amnistiei şi graţierii, ar ieşi din criteriile de la Copenhaga, care sunt criteriile politice, ceea ce ar fi extrem de grav. Pentru aşa ceva, un Parlament ar trebui dizolvat", a spus şeful statului.

Şeful statului a arătat că speră că Parlamentul nu va adopta aceste modificări la Codul Penal şi nici Legea amnistierii.

"Eu sper că Parlamentul a realizat ce au făcut şi se vor opri", a mai spus şeful statului.

Preşedintele a explicat că sancţiunile pe care România le riscă, în cazul încălcării criteriilor de la Copenhaga, sunt suspendarea dreptului de vot în Comisia Europeană, Consiliul European şi probabil şi în Parlamentul European.

"Investiţiile ar veni foarte rapid la zero, România devenind necredibilă", a spus Traian Băsescu, adăugând că "s-ar merge şi la suspendarea fondurilor europene".

Mai multe