Uite globul de 50 cm, lucrat manual!

13 decembrie 2013 16:25   Național
Ultima actualizare:

Meşterul popular Maria Aiftincăi vrea, cu orice preţ, să intre în Cartea Recordurilor.

Până acum a realizat un şnur de mărţişor de 10 metri, cu 365 de noduri, apoi de 6 km şi 22 kg, la care a lucrat trei ani, dar nu a avut bani să încerce să îl omologheze. Acum, s-a gândit să croşeteze cel mai mare glob pentru bradul de Crăciun. A făcut unul manual, cu croşeta, de „doar" 10.000 de ochiuri şi 35 de cm diametru, apoi s-a gândit că nu este suficient de mare şi a făcut unul şi mai mare, de 50 cm diametru, lucrat manual, cu 16.000 de ochiuri. S-a interesat: nu există în lume globuri lucrate manual.

Ea a folosit baloane umflate, ca cele de la plajă, pentru a păstra forma rotundă. Le aduce azi la Bucureşti, să le vadă şi să le măsoare toată lumea, la Festivalul „Victoriţa Pescăriţa", de la Agronomie. Maria Aiftincăi, de 51 de ani, locuieşte în comuna Vladimirescu, judeţul Arad, dar este bucovineancă şi spune că a moştenit măiestria bunicii sale de la Suceava. Este cunoscută pe plan naţional şi internaţional în special pentru ouăle încondeiate.

Maria Aiftincăi e cunoscută pentru ouăle încondeiate şi pentru cel mai lung şnur de mărţişor

.

Mai multe