FOTO Daţi-i bice, că sosesc turiştii!

16 decembrie 2013 15:20   Național
Ultima actualizare:

An de an, mii de turişti fug de agitaţia marilor oraşe pentru o vacanţă în inima munţilor Făgăraş, la Bâlea Lac. Principalul obiectiv care atrage turiştii români, dar şi străini, la peste 2.000 de metri altitudine, este hotelul de gheaţă, care în acest an se construieşte pentru a nouă oară.

Lucrările la cel de-al nouălea hotel de gheaţă, precum şi la cele trei iglu-uri, sunt în plină desfăşurare la Bâlea. De dimineaţă şi până la lăsarea întunericului, 30 de oameni muncesc încontinuu, pentru ca hotelul să-şi poată primii oaspeţii pe 25 decembrie, când este programată inaugurarea.

Pentru că temperaturile sunt foarte scăzute la o asemenea altitudine, muncitorii fac pauze la fiecare două ore, pentru masă, dar şi pentru a se încălzi cu câte un ceai fierbinte. Singurul obiectiv de acest gen din România este construit, integral, doar din zăpadă şi gheaţă.

Cărămizile uriaşe sunt tăiate cu drujba din gheaţa groasă a lacului Bâlea, şi apoi transportate până la locul construcţiei cu snowmobilul.

„La bază se curăţă frumos ca să fie la nivel drept, se amenajează, după care ridicăm zidul de calupi de gheaţă. Zidim, punem apoi apă, zăpadă, ca să se consolideze zidurile", explică Ioji Paul, unul din muncitori.

Muncitorii iau pauză la fiecare două ore ca să se încălzească

Întreaga construcţie, care anul acesta numără 12 camere plus 3 iglu-uri de gheaţă, „înghite" aproximativ 10.000 de calupi de gheaţă, fiecare cântărind între 60 şi 70 de kilograme.

Tema de anul acesta a hotelului de gheaţă este "Baroc in Ice", iar camerele vor fi decorate cu elemente de inspiraţie barocă. După finalizarea hotelului şi a iglu-urilor la Bâlea Lac va fi construită şi o nouă biserică de gheaţă, unde un cuplu de englezi şi-a planificat deja nunta, în luna februarie 2014.

Hotelul de Gheaţă a avut o suprafaţă de 650 mp, 14 camere, iar tema aleasă a fost "Lights and Stones", fiecare cameră purtând denumirea unei pietre preţioase sau semipreţioase. Atât pentru Crăciun cât şi pentru Revelion, Hotelul de Gheaţă a fost rezervat în întregime de turişti englezi.

Sezonul 2011-2012

În hotel au fost amenajate 10 camere duble cu pat matrimonial, iar lângă hotel, pentru cei care şi-au dorit mai multă intimitate, s-au construit şi trei igluuri, fiecare cu pat dublu. O noapte într-o cameră de gheaţă dublă sau într-un iglu a costat 150 lei /persoană. Tema hotelului a fost "Sunetul gheţii".

Sezonul 2012-2013

Turiştii de la Bâlea lac au avut parte de o atmosferă de carnaval. Şi de data aceasta, toate camerele hotelului de gheaţă au fost rezervate pentru noaptea dintre ani numai de către turişti străini, englezi şi nemţi. O cameră la Ice Hotel s-a închiriat cu 300 de lei pe noapte, iar un iglu cu 400 de lei pe noapte.

Click! Spune

O cameră dublă la Ice Hotel 2013 va costa 400 de lei, iar pentru un iglu de gheaţă doritorii vor plăti 600 de lei. Cina festivă la Ice Restaurant, servită din farfurii şi pahare de gheaţă, va costa 250 de lei. Copiii între 6 şi 15 ani beneficiază de o reducere de 50 la sută, iar pentru copiii sub 6 ani cazarea este gratuită. Pentru noaptea de Revelion, hotelul este rezervat complet, însă mai sunt locuri pentru petrecerea de Crăciun.

Mai multe