Atenţie! Este cod galben de ceaţă în 13 judeţe
18 decembrie 2013 6:31
Național
Ultima actualizare:
Sub avertizare se află, până la ora 10.00, județele Constanța şi Tulcea, inclusiv autostrada A2.
Din cauza ceţii vizibilitatea este redusă, local sub 200 de metri şi izolat sub 50 de metri.
Tot până la 10.00, sunt afectate de ceaţă şi Dâmboviţa, Teleorman, Ialomiţa şi Călăraşi, precum şi drumurile naţionale şi europene aferente.
Până la ora 11.00, codul galben va fi instituit în judeţele Gorj şi Vâlcea, inclusiv municipiile Târgu Jiu şi Drăgăşani, iar până la ora 12.00, pe spaţii extinse vizibilitatea va fi redusă în judeţele Bacău, Vrancea, Neamț, Vaslui şi Botoşani.
În aceste regiuni ceţa este asociată cu depuneri de chiciură.