L-au supărat pe Moşu'! Vedete care petrec Crăciunul în puşcărie
Au bani de-i întorc cu lopata şi ani de-a rândul au făcut legea. Destinul s-a întors brusc împotriva lor şi din milionarii influenţi au ajuns simpli puşcăriaşi. Gigi Becali, Marius Locic, Cătălin Voicu, Nelu Iordache şi Ştefan Tache fac anul acesta Crăciunul după gratii.
Anul 2013 a fost cu ghinion pentru mulţi.
Oameni influenţi, care aveau lumea la picioare, au ajuns să aibă probleme cu legea.
De aici până să ajungă după gratii a mai fost doar un pas.
Fostul senator Cătălin Voicu (48 de ani) se află din noaptea de 22 aprilie în Penitenciarul Rahova.
El a fost condamnat la şapte ani de închisoare pentru corupţie.
Este primul Crăciun pe care-l petrece în zeghe.
Are dreptul să primească pachet de la familie, însă, nu orice: puţină carne, fructe şi legume.
Marius Locic (41 de ani) face şi el Sărbătorile de iarnă în penitenciar la Jilava.
El are de executat 4 ani de închisoare pentru trafic de influenţă, în dosarul de corupţie în care apare şi Cătălin Voicu.
Nelu Iordache (46 de ani) este deja veteran în închisoare.
El petrece al doilea Crăciun în arest preventive şi se află la Jilava.
Omul de afaceri nu a fost condamnat, deocamdată, ci este cercetat pentru deturnarea a 25 de milioane de lei din banii alocaţi pentru construirea autostrazii Nădlac-Arad.
Locic şi Iordache au noroc că de obicei meniul de la masa de Crăciun este bogat la Jilava.
Anul acesta, puşcăriaşii de aici vor avea pe masă sărmăluţe, ciorbă de porc, gătite la ceaun, şi cozonac.
Gigi Becali (55 de ani) continuă lista condamnaţilor.
Latifundiarul din Pipera a fost condamnat definitiv pe 20 mai la trei ani de închisoare cu executare în dosarul schimbului de terenuri cu Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
Şi-a ispăşit câteva luni din pedeapsă la Penitenciarul Jilava, iar acum a fost transferat la Poarta Albă, din Constanţa.
A cerut de nenumărate ori în instanţă să fie eliberat, pentru a-şi petrece Crăciunul acasă, însă magistraţii au refuzat.
Aşa că Sărbătorile îl vor găsi pe Gigi după gratii.
Ştefan Tache (59 de ani), soţul Sandei Ladoşi, va sta şi el departe de familie de Crăciun şi Revelion.
El se află în detenţie, la Poliţia Capitalei, din 5 octombrie, când instanţa a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.
Bărbatul cântăreţei este acuzat că face parte dintr-un grup de criminalitate organizată care, prin circuite financiare fictive derulate prin mai multe firme, a făcut achiziţii intracomunitare de materiale de construcţii.
Prin evaziunea fiscală ar fi adus statului un prejudiciu de 4 milioane de euro.