Curtea de Apel a decis: Cristian Cioacă nu scapă de arest

14 ianuarie 2014 14:36   Național
Ultima actualizare:

Cristian Cioacă rămâne în arest, a decis marţi Curtea de Apel Argeş.

Completul de doi judecători de la Curtea de Apel Pitești nu a ajuns la o concluzie unanimă, luni, în privința stării de arest preventiv a lui Cristian Cioacă, fostul polițist condamnat de instanța de fond la 22 de ani de închisoare pentru uciderea soției sale, Elodia Ghinescu.

O decizie în acest caz a fost luată de un complet de divergență, format din trei judecători.

Cristian Cioacă a cerut luni să fi pus în libertate, motivând că nu există nicio probă că ar fi comis faptele pentru care a fost condamnat de instanța de fond.

Cristian Cioacă a fost condamnat de Tribunalul Argeş, pe 2 iulie 2013, la 21 de ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi la doi ani de închisoare pentru profanare de morminte, urmând să execute 22 de ani de detenţie.

Sentinţa instanţei de fond a fost atacată ulterior cu apel de către toate părţile implicate. Cererile au fost formulate de inculpat, de mama şi fratele Elodiei Ghinescu, în calitate de părţi civile în dosar, precum şi de procurori.

Inculpatul a fost obligat, prin sentinţa Tribunalului Argeş, să plătească echivalentul a 100.000 de euro cu titlu de daune morale fiului său minor Patrick, în calitate de parte vătămată. Emilia Ghinescu, mama Elodiei, ar urma să primească daune morale de 100.000 de euro, iar fratele Elodiei, Robert Ghinescu, de 50.000 de euro. Cioacă a fost obligat şi la plata sumei de 135.000 de lei cheltuieli judiciare către stat.

Mai multe