Fiul lui Gabriel Oprea a debutat pe podiumul de modă

19 ianuarie 2014 16:35   Național
Ultima actualizare:

Gabriel Oprea junior, fiul vicepremierului României, a avut prima prezentare de modă sâmbătă, la Cluj, cu ocazia unui târg de nunţi. Tânărul, aflat în clasa a XII-a, face parte din echipa de modele ale designerului Adina Buzatu.

"E prima lui prezentare, dar s-a descurcat excepţional. A venit din Bucureşti, cu echipa de modele într-un autocar. A fost foarte obositor pentru că băieţii s-au trezit de la 4 dimineaţa, după ce cu o zi înainte au stat toată ziua în picioare". Designerul spune că nu a ştiut, iniţial, că el este fiul vicepremierului.

"El a venit în urmă cu câteva luni la agenţie şi a spus că vrea să arate atât de bine încât să poată prezenta modă pe podium. Eu am aflat întâmplător de la cineva despre cine este tatăl său, el nu mi-a spus niciodată şi oricum, nu din acest motiv l-am luat în echipă. E un băiat extrem ambiţios, a trecut printr-un program extraordinar de sport şi dietă pentru a putea prezenta moda. Am toată admiraţia pentru el. Eu promovez şi susţin băieţii ambiţioşi", a detaliat creatoarea de modă. „Mi-a spus, la final, că s-a simtţit extraordinar", a încheiat Adina Buzatu. Gabriel Oprea junior este în clasa a XII-a la un liceu din Capitală.

Mai multe