Poţi să deosebeşti pâinea neagră autentică de cea cu E-uri?

20 ianuarie 2014 10:40   Național
Ultima actualizare:

Până şi pâinea este plină de E-uri. Reţeta normală este foarte simplă: faină, apă, sare, drojdie. Însă, pe rafturi găsim zeci de feluri de pâine, pentru care se face reclamă intensă. Din 15 ianuarie, situaţia ar trebui să se schimbe radical.

Un ordin al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) interzice producătorilor să mai folosească coloranţi sau E-uri în procesul de producere a pâinii negre. „Adevărul“ vă arată cum ar trebui să fie pâinea.

Din 15 ianuarie, un ordin al ANPC opreşte producătorii de pâine neagră să mai folosească E-uri sau coloranţi în reţetele lor.

Cel puţin în teorie, brutarii vor fi nevoiţi să renunţe şi la caramel, una dintre substanţele cel mai des folosite pentru a da impresia de pâine neagră.

„Decizia vine după ce inspectorii noştri au făcut mai multe controale la nivel naţional şi s-a constatat că se vând în mod frecvent sortimente de pâine denumite ca fiind pâine neagră, deşi acestea aveau în componenţă făină albă de grâu, la care se adăugau coloranţi alimentari, în special caramel“, a declarat pentru „Adevărul Carmen Tudor, şefa Comisariatului pentru Protecţia Consumatorilor Galaţi.

„Cei mai păcăliţi sunt tinerii, pentru că cei mai în vârstă cunosc pâinea neagră de pe vremuri, înainte să apară moda asta cu folosirea amelioratorilor, şi ştiu să facă diferenţa“, spune conferenţiarul universitar doctor Iuliana Banu, profesor în cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi.

Caramelul, cunoscut şi sub denumirea de E 150, se găseşte sub forma a patru aditivi: caramelul natural, caramelul sulfit de sodiu, caramelul sulfit de amoniu şi caramelul amoniacal.

Conferenţiarul universitar Iuliana Banu spune că românii ar trebui să ştie mai multe despre cum arată o pâine neagră veritabilă, pentru a nu fi totuşi păcăliţi, în ciuda ordinului ANPC, şi pentru a nu cumpăra produse cu chimicale:

„Totul începe de la procesul de fabricaţie al pâinii negre sau graham, care pentru unii producători presupune folosirea de făină albă colorată cu diverşi aditivi. Consumatorii se pot însă feri de această pâine, dacă sunt atenţi la aspect. Astfel, pâinea neagră autentică nu va fi niciodată pufoasă, ci va avea un aspect compact şi o greutate pe măsură“.

Dacă punem alături două pâini, una neagră de 300 de grame şi o alta albă cu colorant, de aceeaşi greutate, pâinea neagră adevărată trebuie să aibă un volum mai mic. Totuşi, ea trebuie să fie mai grea, pentru că miezul este mai dens.

„Există pâinea neagră, clasică, tradiţională, făcută din făină neagă. O serie de producători, şi aici mă refer în special la cei mici, cumpărau făina albă şi tărâţele de grâu şi fac ei un amestec pe care-l folosesc la obţinerea unei pâini negre. Acest amestec nu este interzis prin ordinul ANPC. Nici nu ar fi putut face acest lucru atât timp cât vorbim de ingrediente naturale, nu un amestec chimic. Referirea ordinului este strict la colorant. Acesta este permis în continuare, dar în pâinea din malţ. Nu este însă voie a se folosi cu scopul de a închide la culoare un produs. De exemplu, nu am voie să folosesc făină albă şi să o închid la culoare cu acest caramel, cu scopul de a induce în eroare cumpărătorul“, spune conferenţiarul universitar.

Atenţie! Dacă termenul de valabilitate este mai mare, înseamnă că pâinea are conservanţi, spun specialiştii citaţi.

Mai multe