FOTO Cum a fost găsit Adrian Iovan la locul accidentului. Primele imagini cu pilotul, prins între fiarele contorsionate

21 ianuarie 2014 6:03   Național
Ultima actualizare:

Pilotul Adrian Iovan şi-a pierdut viaţa în urma unui accident aviatic în Munţii Apuseni, pe raza judeţului Cluj. Medicii au avut nevoie de şase ore pentru a găsi avionul în care se aflau Adrian Iovan şi alţi şase piloţi.

UPDATE 8: 24 Trupul lui Adrian Iovan a fost scos din avion şi dus la un centu din Câmpeni, unde medicii vor efectua autopsia.

FOTO:  Mircea Petrescu, salvamontist

Primul care a ajuns la locul accidentului a fost un localnic care a declarat, pentru Antena 1, că Iovan era deja mort în acel moment.

"Sunt localnic, primul care a ajuns. Victimele au coborat cand am ajuns, am urcat cu un singur paramedic. Sunt mai bine de 2 km de aici pana acolo. Victimele au fost coborate pe targa. Comandantul de la Alba, Rusu Mihai, ne-a spus unde sunt. Pilotul a fost prins, ii faceam rau. Am ajuns cu un medic acolo, era mort. Avea sangele dat pe gura. E prins tot, avionul e praf, zob. Copilotul, nu stiu care din ei, a coborat", a povestiti bărbatul.

Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant, a acuzat autorităţile de moartea pilotului Adrian Iovan. Zota susţine că faptul că pilotul a decedat din cauză că medicii nu au ajuns în timp util la locul accidentului.

"Domnul Iovan a avut grijă ca toţi să ajungă la sol în viaţă. El a salvat viaţa tuturor şi inclusiv a lui deoarece el a fost conştient încă două ore de la prăbuşire. Colega noastră, tânăra rezidentă a decedat, probabil, din cauza hipotermiei. Autopsia va arăta cauza reală. Victimele au fost descoperiţi de doi pădurari", a declarat Victor Zota, coordonatorul Agenţiei Naţionale de Transplant, la Realitatea TV.

În accident şi-a mai pierdut viaţa şi o studentă la Medicină, care a murit în urma unui stop cardio-respirator şi a fost găsită în hipotermie severă. Ceilalţi pasageri sunt conştienţi, fiind internaţi la secţia de Terapie Intensivă la Unitatea de Primiri Urgenţe 1 din Cluj-Napoca.

Primele declaraţii ale medicului care a sunat la 112: «Adrian Iovan a mai trăit un sfert de oră după impact»

Cauzele morţii lui Adrian Iovan. Primele rezultate ale necropsiei

EXCLUSIV Reacţia Romaniţei Iovan când a aflat de accidentul aviatic al fostului soţ

Mai multe