Daţi-vă la o parte! Pe aici trec doar autobuzele
Capitala a ajuns o junglă! Cel puţin pe şosele. Fiecare şofer conduce cum îl taie capul, nu respectă regulile de circulaţie, astfel că atunci când poliţiştii ies în stradă dau amenzi pe bandă rulantă. Pentru că au ocupat culoarul RATB, conducătorii auto au fost traşi pe dreapta.
Nu era oră de vârf, traficul nu era aglomerat, dar cu toate astea se circula haotic. Zilele trecute, la orele prânzului, pe Splaiul Independenţei, acolo unde RATB are culoar unic, maşinile mici ocupaseră banda. Şoferii grăbiţi săreau peste separatoarele din cauciuc, care delimitau culoarul unic de celelalte benzi de circulaţie, astfel că autobuzele ajunseseră să fie blocate pe traseu. „Degeaba avem bandă specială! Se circulă foarte greu. Sunt mulţi conducătorilor auto indisciplinaţi. Nu mai vorbesc de taximetrişti, care opresc pe bandă şi ne blochează", s-a plâns Florian Dinu, şofer pe linia lui 104.
Poliţiştii i-au tras pe dreapta pe toţi şoferii care au intrat pe culoar
Poliţiştii de la serviciul rutier din cadrul Poliţiei Locale Bucureşti i-au tras pe dreapta pe toţi şoferii prinşi pe culoarul RATB. Astfel că într-o oră, în jur de 25 de conducători auto s-au ales cu două puncte de penalizare şi cu o amendă de 170 de lei. Unii dintre ei au încercat să se scuze spunând că nu au văzut semnul de interzis, că au vrut să parcheze în zona Centrului Istoric sau pur şi simplu că se grăbeau. Pentru a evita blocajele din cea mai aglomerată zonă a oraşului, autorităţile au decis, în septembrie 2013, să delimiteze o bandă specială.
Taximetristul a trecut pur şi simplu peste separatoare
Începe de la intersecţia dintre Splaiul Independenţei şi Strada Şelari şi se termină la intersecţia arterei cu Calea Victoriei. După doar două luni de la darea în folosinţă, stâlpii care o separă de celelalte benzi au fost înlocuiţi, din cauza faptului că şoferii au vrut să sară peste le şi le-au distrus. Acum, o iau de la capăt!