FOTO Trupul studentei moarte în accident, depus la capelă de Garda de Onoare
Corpul neînsufleţit al studentei moarte în accidentul din Munţii Apuseni, Aurelia Ion, a fost depus miercuri la Cimitirul Ghencea Militar din Bucureşti.
Sicriul cu trupul tinerei de 23 de ani a fost dus la capelă de militari din Garda de Onoare şi mai mulţi oameni i-au adus coroane de flori.
Aurelia va fi înmormântată joi, cu onoruri militare, şi va fi avansată post-mortem la gradul de militar.
Fata era studentă în anul V la Facultatea de Medicină din Bucureşti, Institutul Medico-Militar.
Ea a fost găsită în stop cardio-respirator, în hipotermie severă. Conform mediciul şef de la Unitatea de Primiri Urgenţe 1 din Cluj, Adela Golea, Aurelia avea multiple fracturi şi traumatisme.
Tânăra avea traumatisme craniene, fracturi la membre, la bazin, la coloana cervicală şi era în stop cardio-respirator, cu temperatura corpului de 18 grade.
Golea a precizat că s-a încercat resuscitarea tinerei pe toată durata intervenţiei de coborâre a celorlalte cinci victime, însă manevrele au eşuat.
Sfâşietor! Declaraţia fratelui studentei decedate în accidentul aviatic: «Nu mai am lacrimi»
Filmul accidentului în care Adrian Iovan şi o studentă la Medicină şi-au piedut viaţa