Cum eşti găsit de salvatori cu ajutorul mobilului
În urma accidentului aviatic petrecut în această săptămână în Munţii Apuseni au apărul tot felul de speculaţii cu privire la modul în care o persoană poate fi găsită, indiferent unde s-ar afla, doar cu ajutorul unui simplu smartphone. Lucru care, din păcate, nu s-a întâmplat în cazul victimelor tragediei aviatice. Uite ce aplicaţii trebuie să instalezi în telefonul tău dacă ai iPhone, Android sau BlackBerry.
Dacă vrei să fii reperat după coordonatele geografice ale locului în care te afli, trebuie să descarci în smartphone o aplicaţie GPS. Aceste aplicaţii de localizare sunt diferite, în funcţie de sistemul de operare al telefonului tău. Cătălin Andrei, directorul general al magazinului Mondo GSM, a explicat pentru Click! unde se găsesc aceste aplicaţii, cum să le descărcăm şi cum să le utilizăm în cazul în care suntem posesori de iPhone, Android sau BlackBerry. Singura condiţie pentru ca aplicaţiiile respective să funcţioneze este să ai GPS-ul telefonului deschis.
iPhone
- Se accesează „Apple Store", adică magazinul de aplicaţii. - Se accesează butonul „Search", iar apoi tastezi cuvintele „GPS Locator" (locaţie prin GPS). Ţi se va deschide o listă cu mai multe aplicaţii. - Cea aleasă de noi este gratuită şi se numeşte „GPS Locator". Se accesează butonul „Instalare", iar după ce aplicaţia s-a descărcat se accesează butonul „Deschidere". - Pe ecran se va deschide o fereastră unde îţi vor apărea coordonatele geografice ale locului în care te afli: latitudine şi longitudine. - Aceste coordonate pot fi trimise către orice destinatar folosind meniul aplicaţiei, care se află în partea de jos a ecranului. Îl accesezi, dai click pe „Info", iar apoi accesezi submeniul Messaging. Dacă dai click pe acest submeniu, poţi transmite coordonatele locului în care te afli prin mail sau SMS.
Telefoane Android
- Se accesează Magazin Play.- Se accesează butonul „Search". Tastează cuvintele „GPS Location" şi ţi se va deschide o listă cu aplicaţii. - Noi am ales aplicaţia gratuită „Current GPS Location". Se instalează, iar apoi se deschide. - Pe ecran va apărea locul în care te afli, cu vizionare prin satelit. În partea de jos a ecranului există butonul „Send Location". Se accesează şi se alege modul de trimitere a coordonatelor tale. Practic, vei trimite către un destinatar anume un link ce cuprinde adresa exactă, dar şi coordonatele geografice ale locului în care te afli.
BlackBerry
- Se accesează „BlackBerry World", adică magazinul de aplicaţii. - Se apasă butonul „Search" şi se tastează cuvintele „GPS Location". Se va deschide o listă cu mai multe aplicaţii. - Noi am ales aplicaţia gratuită „Follow Me". Aceasta se instalează, apoi se deschide. - Pe ecran va apărea o hartă cu poziţia ta. În partea de sus a ecranului sunt coordonatele geografice: latitudinea şi longitudinea. În partea de jos se află un meniu care te va ajuta să transmiţi aceste coordonate. - Accesează bara de meniu, iar apoi dă click pe submeniul „Send location". - Se va deschide o fereastră unde vom vedea butonul „My current position". - Se dă click pe acesta şi se transmite astfel poziţia în care te afli către orice destinatar doreşti.
În cazul în care nu doreşti să instalezi pe telefonul tău nici o aplicaţie de localizare a poziţiei în care afli, poţi să foloseşti funcţia „Check In" a reţelei de socializare Facebook sau a aplicaţiei WatsApp.