Unde a ajuns zăpada de pe străzile Capitalei

28 ianuarie 2014 10:44   Național
Ultima actualizare:

Munţii de zăpadă nu sunt lăsaţi să se topească până la primăvară. Ei au fost strânşi şi căraţi cu basculantele, în afara oraşului, într-un loc special amenajat. În cursul nopţii au fost strânse 756 de basculante de zăpadă de pe arterele Capitalei, din zonele unde nu au fost parcate maşini.

Conform verificărilor făcute în teren de inspectorii Direcţiei de Control a Primăriei Capitalei, în noaptea de luni spre marţi, operatorii de salubrizare au acţionat cu 327 utilaje şi 526 de operatori, se arată într-un comunicat de presă al municipalităţii.

În Sectorul 1 a fost strânsă zăpada din zona Spitalului de Urgenţă Floreasca, Spitalului "Grigore Alexandrescu", Piaţa Charles de Gaulle, Calea Victoriei, Bulevardul Lascar Catargiu, Piaţa Romană, Piaţa Domenii, Piaţa Matache, strada Gării de Nord, Calea Griviţei, Piaţa Regelui Mihai, Piaţa Presei Libere (trotuare) şi parţial pista de biciclete de pe Bulevardul Uranus, în timpul nopţii lucrând 128 utilaje şi 282 de operatori.

În Sectorul 2, unde au lucrat 60 utilaje şi 62 de operatori, a fost strânsă zăpada din zona Piaţa Iancului şi de pe Bulevardul Mihai Bravu, la intersecţia cu Bulevardul Ferdinand şi o parte din staţiile RATB.

În Sectorul 3 au intervenit 36 utilaje şi 30 de operatori, fiind degajată zăpada din staţiile RATB de pe bulevardele Unirii, Brătianu, Carol, Regina Elisabeta şi Mihai Bravu.

În Sectorul 4 au lucrat 29 utilaje şi 42 de operatori, care au îndepărtat zăpada de pe Şoseaua Olteniţei (începând de la intersecţia cu Bulevardul Pieptănari spre Piaţa Big Berceni), iar în Sectorul 5, cu 33 de utilaje şi 70 de operatori a fost curăţată zăpada din Piaţa Constituţiei, Calea Rahovei (de la intersecţia cu Bulevardul Tudor Vladimirescu spre strada Progresului).

În Sectorul 6 s-a intervenit cu 41 de utilaje şi 40 operatori, care au curăţat zăpada de pe Calea Crângaşi (la intersecţia cu Bulevardul Constructorilor şi cu Şoseaua Virtuţii), Bulevardul Iuliu Maniu (la intersecţia cu Bulevardul Vasile Milea), Bulevardul Timişoara (la intersecţia cu strada Braşov şi staţiile RATB), Drumul Taberei (la intersecţia cu strada Braşov) şi deasupra Pasajului Lujerului (în Zona hipermarketului Cora).

Mai multe