România îngheață! Temperatura va coborî până la minus 25 de grade Celsius

31 ianuarie 2014 7:49   Național
Ultima actualizare:

Totul e bocnă, zăpada scârţâie sub picioare, nările ni se lipesc. E un ger cumplit afară. S-au înregistrat minus 20 de grade Celsius, viner dimineață, la Vaslui, cea mai scăzută temperatură din ţară.

La Miercurea Ciuc, au fost minus 15 grade, iar la Bucureşti minus 16.

Cel mai "cald" e în vestul ţării, unde maximele de astăzi se vor încadra între zero grade, la Timişoara, şi 3 grade, la Oradea.

Atenţie, însă! Meteorologii au emis pentru dusul judeţului Caraş-Severin şi zona de munte aferentă, cât şi pentru sudul judeţul Timiş, o avertizare cod galben de vânt. Avertizarea este valabilă până astăzi, la ora 14.00. Vântul va avea şi va depăşi izolat 60-70 km/h.

În Bucureşti, maxima de astăzi va fi de minus 9 grade.

La Suceava, vor fi minus 16 grade, la Iaşi minus 14 grade, la Galaţi minus 11 grade, la Bacău minus 14 grade, minus 8 grade la Drobeta Turnu Severin, minus 9 grade la Craiova, minus 1 grad la Constanţa şi la Cluj.

Mai multe