Copilotul din Apuseni: «Nu vreau să mai zbor cu hârburi»

7 februarie 2014 7:03   Național
Ultima actualizare:

A supravieţuit ca prin minune, iar viaţa lui Răzvan Petrescu începe-încet să revină la normal. După ce joi a reuşit să se ridice prima dată în şezut, după accident, medicii i-au dat o veste extraordinară. Tânărul nu mai are nevoie de nicio intervenţie chirurghicală, dar vor urma luni multe de recuperare. 

Tatăl lui Răzvan, Dan Petrescu, a vorbit, pentru ziarulring.ro, despre starea de sănătate a fiului său.

“Ultima operaţie i-au făcut-o luni, iar astăzi (n.r. - ieri) l-au pus pentru prima dată să stea în fund şi era foarte încântat. Noi trecem de la extaz la agonie şi invers pentru că medicii spun că e bine şi mai târziu iarăşi apare câte ceva. Dar trebuie să spun că este foarte bine îngrijit. El este afectat din punct de vedere psihic, dar se va ţine bine. Acum trebuie să aibă răbdare pentru că recuperarea după atâtea operaţii şi fracturi durează luni de zile. Operaţiile cele mai grele au fost la bazin şi la femur. I-au mai făcut şi două operaţii la nas”, a declarat Dan Petrescu, tatăl pilotului, potrivit sursei citate mai sus.

Deşi a fost la un pas de moarte, iar acum urmează luni grele de recuperare, tânărul de 23 de ani nu renunţă la cariera de pilot. Răzvan i-a făcut tatălui său o promisiune. Dan Petrescu spune că fiul său l-a liniştit şi i-a promis că nu îşi va nmai pune viaţa în pericol urcând în aparate slab dotate.

“«Nu vreau să mai zbor cu hârburi»”, aşa mi-a zis, a mai declarat Dan Petrescu. Copilotul a fost audiat şi de procurori. Asta după ce într-una din zile medicii nu i-au mai dat sedative, pentru a fi lucid.

Problemele nu se termină aici pentru tânărul pilot. Ttatăl său spune că medicii îi fac investigaţii pentru a descoperi motivul pentru care pierde anumite săruri din organism. “Medicii caută să verifice dacă sunt probleme cu glanda hipofiză. Să sperăm că nu va mai fi nicio problemă”, a mai spus tatăl tânărului.

Copilotul Răzvan Petrescu este unul dintre cei cinci supravieţuitori ai tragediei produse în Munţii Apuseni în 20 ianuarie, în care şi-au pierdut viaţa pilotul Adrian Iovan şi studenta Aurelia Ion.

Citeşte şi:

«Filmul» accidentului din Apuseni în minute şi ore. Raportul salvamontiştilor

Tragedia din Apuseni nu i-a demoralizat pe medicii de la Fundeni! Uite ce fac în pofida celor întâmplate

Aurelia Ion, studenta moartă în tragedia aviatică din Apuseni, înmormântată cu onoruri militare

S-au prăbuşit, dar tot cu avionul s-au întors acasă!

Mai multe