După zăpezi, ne acoperă mizeria!

9 februarie 2014 17:31   Național
Ultima actualizare:

„Să se circule cu orice preţ” este principiul după care au acţionat la deszăpezire edilii României. Mai ales în Capitală, nămeţii au fost lăsaţi de izbelişte pe trotuare şi în parcări, încălzirea vremii transformând zăpada într-un amestec care pătează haine, enervează pietonii şi zgârie retina.

Li se spune deja „străzile noroiului" iar pietonii au de ales: merg pe trotuare dar se asigură cu haine de schimb sau merg direct pe carosabil riscându-şi viaţa. Edilii nu sunt interesaţi de problemă pentru că au soluţie: maşina este trasă la scară iar şoferul le deschide portiera.

Şoseaua Alexandriei: Maldărele de omăt negru au “cucerit”staţiile RATB

În plus speră ca vremea să îi ajute iar soarele să le facă treaba.

Reporterii Click au luat Bucureştiul la pas pentru a vedea cum arată străzile şi au găsit aceleaşi drumuri mizerabile din buricul târgului şi până la periferie.

Şoseaua Mihai Bravu: Nămeţii au luat în stăpânire o bandă a străzii şi trotuarele

Ce este comun între Bulevardele Primăverii şi Aviatorilor şi Şoselele Virtuţii, Alexandriei sau Viilor? Imobilele de pe ele diferă ca de la cer la pământ dar ce folos pentru că „boierii" din zona 0 şi oamenii obişnuiţi din cartierele muncitoreşti trebuie să circule pe aceleaşi trotuare mizerabile.

Şoseaua Viilor: Aici, practic, trotuarele nu mai există, fiind acoperite de zăpadă cu noroi

„Toate trotuarele sunt pline cu maldăre de zăpadă cu noroi care îţi murdăreşte hainele. Unde s-a topit totul este o imensă baltă neagră. Singura soluţie este să aruncăm înapoi zăpada pe stradă", se plânge Ion care încerca să cureţe un trotuar de pe Şoseaua Petricani.

Mai multe