Un incendiu a distrus un club celebru din Centrul Istoric al Capitalei

11 februarie 2014 7:55   Național
Ultima actualizare:

Un incendiu puternic a distrus marţi dimineaţă restaurantul Old City din Centrul Istoric al Capitalei. Focul a fost stins de pompieri, după aproximativ trei ore, a declarat pentru MEDIAFAX Adrian Marin, de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti.

Incendiul a fost anunțat la numărul de urgență 112, în jurul orei 06:45, persoana care a apelat vorbind de "flăcări imense" la un restaurant din Centrul Vechi.

"Cei sosiți la fața locului au constatat că flăcările sunt puternice la parterul cladirii și la etajul 1. Ulterior s-au extins și la acoperiș. Flăcările nu s-au extins și la clădirile din jur", a precizat Adrian Marin, purtătorul de cuvânt al ISU București.

Pompierii s-au luptat cu focul mai bine de trei ore. Șapte autospeciale cu apă și spumă ale pompierilor au fost deplasate la fața locului, pentru stingerea incendiului, după ce pompierii au văzut cât de mare este focul. Gazele au fost oprite în zonă, pentru a evita explozii.

Nu există victime.

Potrivit specialiştilor restaurantul afectat de incendiu se află în top 5 al localurilor cu cele mai mari încasări din Centrul Istoric al Capitalei

Mai multe