Medicul Sorin Ianceu rememorează clipele tragice din Apuseni:«Pilotul s-a luptat să ne salveze»

Chirurgul orădean Sorin Ianceu a rememorat clipele tragice trăite în accidentul aviatic din Munţii Apuseni. Ianceu a povestit într-un interviu emoţionant acordat Bihoreanului, ce s-a întâmplat după impact şi cum pilotul Iovan a încercat până în ultima clipă să salveze viaţa pasagerilor.

- În ce împrejurări aţi ajuns în avionul care urma să ajungă de la Bucureşti la Oradea pe 20 ianuarie?- Toţi cei trei medici, în afară de doctorul Zamfir, eram la un curs de chirurgie hepato-bilio-pancreatică şi transplant renal organizat la Spitalul Fundeni. În cadrul acestuia, am avut oportunitatea să participăm voluntar la acest zbor, în vederea unei operaţii de prelevare de organe la Oradea. Am fost anunţaţi că există o prelevare, iar noi ne-am oferit. Eu oricum aveam o experienţă de şase ani în Centrul de Prelevare al Spitalului Clinic Judeţean Oradea şi mi-am dorit să vin.

- Care era atmosfera în avion înainte de accident? Aţi mai fost la vreo prelevare în această componenţă a echipei?- Atmosfera era liniştită. Aşteptam să ajungem, căci ştiam că avionul face cam două ore şi jumătate, maxim trei. Era prima oară când zburam în această formulă. Pentru mine era al doilea zbor în vederea unei prelevări, căci fusesem şi cu câteva zile înainte cu doctorul Zamfir, cu o cursă de linie, la Baia Mare.

- Ştim că pilotul Adrian Iovan a anunţat că va coborî la altitudini joase pentru a scăpa de gheaţa de pe avion. Vă era teamă? Când v-aţi dat seama că sunteţi în pericol?- A anunţat turnul de control, dar pe noi nu ne-a panicat nici măcar un moment. S-a comportat exact ca un profesionist până în ultimul moment. Ne-am dat seama că suntem în pericol când am văzut că pierdem din altitudine. Eram în ceaţă şi se auzeau motoarele cum se turează şi cum se desprind bucăţile de gheaţă de pe avion. Atunci ne-am zis: "A, acum degivrează...". Ne-am dat seama că este o problemă foarte mare când am coborât sub ceaţă şi am văzut culmea muntelui. Era mult prea aproape. Atunci m-am gândit prima dată că poate sunt ultimele clipe... Avionul s-a ridicat puţin deasupra culmii, a coborât din nou, şi am văzut cum vârfurile brazilor sunt tot mai aproape. Am realizat că şansele sunt mari să ne prăbuşim. Pilotul Iovan cred că este singurul erou din câţi am fost în avionul acela. Până în ultimul moment s-a luptat să ne salveze, să ridice avionul sau, dacă nu, măcar să-şi croiască un drum printre copaci şi să încerce să-l pună jos cu victime cât mai puţine. Cinci suntem în viaţă, aşadar cred că a reuşit să facă acest lucru, chiar cu preţul vieţii lui.

- În avion s-a creat panică în acele momente?- Nu. Totul s-a întâmplat în câteva secunde. N-am avut nici timp să urlăm...

- Ce s-a întâmplat cu dumneavoastră şi cu ceilalţi pasageri în momentul prăbuşirii? Aţi fost conştient imediat după impactul cu solul?- Nu trece zi în care să nu-mi aduc aminte zgomotul acela al avionului la impact. Am fost conştient inclusiv când ne-am lovit de pământ. Acela a fost momentul în care am dat cu capul de scaunul pilotului. Nu am fost inconştient, dar au fost câteva momente în care am rămas cu ochii închişi pentru că mi-era frică să-i deschid, mi-era frică de ce era în jur şi auzeam doar cum geme pilotul. L-am zărit printr-o gaură a fuselajului pe Radu Zamfir. L-am strigat, am întins o mână să mă vadă, să ştie că sunt bine. Am văzut că ceilalţi doi colegi doctori erau pe locurile lor, dar erau inconştienţi. Am văzut-o pe Aura, gemea de durere şi ne spunea că nu-şi simte picioarele, că nu-şi poate mişca mâinile. Era catapultată de pe ultimul rând de scaune până în spatele meu, deci peste două rânduri. Împreună cu Radu am scos-o din avion, şi apoi pe ceilalţi colegi. Eu i-am împins din avion, iar doctorul Zamfir i-a tras. Doctorul Pivniceru avea faţa acoperită de sânge, doctorul Calu şi-a revenit şi - când l-a auzit pe Radu strigând în telefon "Ne-am prăbuşit cu avionul!" - mi-a spus: "Deci nu visez? E realitate!". După ce am ieşit, am acoperit-o pe Aura cu o pătură din avion, cu geaca mea şi cea a lui Radu. Nu am reuşit să-l scoatem pe Adrian Iovan, care era încarcerat, căci era peste putinţa noastră. După ce şi-au revenit, doctorul Pivniceru nu putea să-şi mişte mâna stângă, iar doctorul Calu respira cu greutate din cauza leziunilor la torace. Pe Aura am pus-o mai aproape de epava avionului, unde, de altfel, la un moment dat ne-am apropiat cu toţii, căci de sus, din brazi, cădea un fel de chiciură, aşa că ne-am tras sub aripa avionului să nu ne şi ude.

- Care v-a fost primul gând după prăbuşire?- Dacă înaintea prăbuşirii mi-am spus "aici s-a terminat!", după impact singurul gând a fost să ies din avion, să vedem cum sunt colegii noştri şi, recunosc, mi-era frică de ceea ce voi vedea când voi deschide ochii.

Interviul integral îl găsiţi aici.

Medicul Sorin Ianceu, la control medical la Cluj din cauza unor dureri la spate şi la un picior