Avocata mamei Elodiei, şocată de eliberarea lui Cioacă: «Îmi e teamă de el»
15 februarie 2014 7:44
Național
Ultima actualizare:
Crina Radu a spus că eliberarea lui Cristian Cioacă o nelinişteşte. Ea a dezvăluit că poliţistul a fos violent cu ea în trecut şi îi este teamă că episodul s-ar putea repeta.
"Mie îmi e teamă de el, are un comportament agresiv, e violent. S-a manifestat public violent faţă de mine. Mi-a smuls telefonul din mână, a venit la mine. Eram cu un executor judecătoresc, a avut un comportament care mi-a creat o stare de temere", a declarat Crina Radu la România TV.
Vestea eliberării lui Cristian Cioacă a supărat-o şi pe mama Elodiei.
"Sigur că este supărată şi mâhnită. Nimeni nu se aştepta la o astfel de soluţie. Şi pe mine diferite persoane m-au sunat şi-au arătat şocul că a fost pus în libertate", a adăugat avocata familiei Ghinescu.