Mama FNI: «10 găini şi doi câini sunt tot ce am»

17 februarie 2014 15:39   Național
Ultima actualizare:

Nou Român este un sat mic, aflat la aproximativ 50 de kilometri de Sibiu. Fără indicaţii, îl găseşti greu, pentru că nu are nici măcar o tăbliţă cu denumirea sau un indicator din ultima intersecţie. Aici, de câţiva ani, trăieşte o viaţă de ţăran autentic Ioana Maria Vlas, „mama FNI” şi una din figurile celebre ale României post-decembriste.

În poarta unei case ţărăneşti, aflată la doi paşi de biserica din sat, ne întâmpină zâmbind stăpâna şi un câine mare, vesel şi gata de joacă, cel mai bun prieten al ei. În urmă cu aproape 4 ani, Ioana Maria Vlas ajungea la Nou Român din pură întâmplare, pe post de şofer al unei cunoştinţe din Cluj, care avea aici o proprietate.

„Nici idee nu aveam că există aşa ceva în România. Când am ajuns pe şosea şi m-am uitat la dreapta către munţi şi la stânga către Olt am spus „Doamne, cât e de frumos şi cât e de interesant", având în vedere că eu sunt mare pescar.

După ce am venit aici şi am mai văzut nu numai Oltul, am mai văzut şi lacul, şi satul, am zis:„Aici e locul în care vreau să mă mut. M-am săturat de Bucureşti. Şi de bucureşteni", povesteşte, zâmbind Ioana Maria Vlas (69 de ani).

De Crăciun, a primit colindători în salonul din grajd

Casa în care s-a mutat,a unei nepoate, are două camere, bucătărie şi baie, o şură, o grădină superbă, foarte multe flori şi un grajd mare transformat într-un inedit salon de oaspeţi.

Vara, munceşte în grădină

Aici, în fiecare duminică, prietenii din sat vin la masă şi o pun la curent cu tot ce s-a mai întâmplat prin zonă. „De fiecare dată când am musafiri, şi mie îmi place foarte mult să am musafiri, oamenii de aici şi de prin împrejurimi, de la Sibiu, mergem în grajd, eu fac câte o mâncare bună, de preferinţă câte o supă de găină cu tăieţei de casă şi peşte prăjit, că, zău, am prins peşte, şi aşa, fără nici un fel de fiţe, toată lumea se simte foarte bine", povesteşte Ioana Vlas.

În curte are un foişor plin cu flori

În camera în care stăm de vorbă sunt câteva rafturi pline cu cărţi şi un laptop, la care Ioana Vlas tocmai făcea revista presei. Pe geam se văd, pierduţi în zare, munţii acoperiţi cu zăpadă. Un peisaj simplu, în care „mama FNI" a învăţat să trăiască din nou, după ce a ieşit din închisoare. „Acum, în general, citesc şi scriu, pentru că nu mă pot ocupa de grădină, dar, vara la ora 4.30 - 5.00, mă apuc să-mi ud grădina, plivesc, îmi aranjez straturile, după aceea mă duc la pescuit, mă întorc după masă şi seara, din nou, îmi ud grădina şi plivesc, când este mai răcoare. Sunt foarte mândră de grădina mea", povesteşte Ioana Vlas. Se mândreşte, râzând, cu averea ei: „Zece găini, un cocoş roşu frumos de mama focului, doi câini şi o mulţime de flori".

Seara, după ce îşi termină munca în grădină, se aşază în faţa laptopului şi scrie. Transcrie cărţi scrise după gratii, pe care spune că le-ar vrea publicate doar după ce nu va mai fi.

Ioana Maria Vlas a stat în închisoare 6 ani şi jumătate, 5 în arest preventiv, un an şi jumătate în penitenciarul Târgşor. Vorbeşte cu detaşare, mai face şi câte o glumă „Eram patru într-o celulă de 6 metri, cam strâmt". La Târgşor a împărţit celula cu şapte condamnate pentru crimă, unele dintre ele pe viaţă. Şi-a asumat vina şi şi-a asumat şi pedeapsa.

Vlas a fost preşedinte al SOV Invest, o firmă de investiţii care a administrat Fondul Naţional de Investiţii (FNI). În 1999, FNI a dat faliment şi a lăsat fără bani peste 300.000 de investitori. Atunci, Ioana Maria Vlas a fugit din ţară şi a fost dată în urmărire generală. În martie 2003, ea s-a predat şi, în 2005, a fost condamnată la 20 de ani de închisoare în cazul FNI. În aprilie 2008, a fost însă eliberată, iar, în 2009, ÎCCJ a condamnat-o la 10 ani de închisoare în acelaşi dosar. În 20 octombrie 2010, a fost eliberată.

Mai multe