Gigi Becali vrea să se opereze la coloană, în Germania

19 februarie 2014 18:04   Național
Ultima actualizare:

De cum a văzut că a reuşit să-l scoată din puşcărie pe Cristian Cioacă, Gigi Becali a şi angajat-o pe avocata acestuia, Maria Vasii, care şi-a intrat rapid în rol.

Avocata a declarat, la Tribunalul Constanţa, unde se judecă solicitarea omului de afaceri de întrerupere a pedepsei, că are "încredere că nu va fi o soluţie de respingere a cererii" şi că în cazul clientului său există "pericol iminent de paraplegie".

La rândul său, Becali, aflat în faţa judecătorilor purtând un guler cervical, a declarat: "Când cinci opinii ale medicilor neurochirurgi arată că, dacă nu se face operaţia, este pericol de paralizie, nimeni nu mă poate obliga să fac această intervenţie la un doctor pe care îl vor instituţiile statului".

Becali a mai spus că 10-20 de persoane care au suferit intervenţii similare în ţară au rămas paralizate şi că el nu vrea să păţească acelaşi lucru, motiv pentru care doreşte să fie operat la München, în Germania. Instanţa a rămas în pronunţare privind solicitarea lui Becali de întrerupere a pedepsei.

Mai multe