Au apărut primele mărţişoare! Cel mai ieftin te costă 1,5 lei

20 februarie 2014 15:21   Național
Ultima actualizare:

Aproape o săptămână ne mai desparte de 1 Martie, iar tarabele sunt deja pline cu mărţişoare. Sunt tradiţionale, moderne sau lucrate manual. Acestea din urmă sunt mai scumpe dar merită, spun vânzătorii, pentru că sunt unicat. Reporterii Click! au dat o raită prin oraş şi îţi spun la ce preţuri se vând şi ce modele poţi alege.

Geme oraşul de mărţişoare. Le vezi aproape la orice colţ de stradă, iar vânzătorii nu ştiu ce să mai facă pentru a atrage clienţii. Cu toate acestea, până acum, nu s-au bucurat de cine ştie ce vânzare.

„Lumea nu se prea înghesuie. Probabil, în speranţa că vor fi mai ieftine în zilele următoare", ne spune Alina, pe care am întâlnit-o la o tarabă din Piaţa Unirii.

Într-adevăr, preţurile sunt destul de mari dacă stai să te gândeşti că pe un mărţişor cât de cât drăguţ, dar absolut banal, trebuie să dai 5 lei. Însă, găseşti şi la 8 lei, şi la 10 lei, chiar şi la 12 lei. Vorbim despre broşe din sticlă viu colorată.

Cele mai ieftine mărţişoare costă de la 1,5 lei şi ajung până la 3 - 4 lei.

Printre tarabele cu mărţişoare şi-au făcut loc şi florăresele „de ocazie", care vând ghiocei.  „5 lei coşuleţul cu ghiocei! Hai, ia-l pe ăsta şi ţi-l dau cu 3 lei", îmi spune tanti Mariana şi mi-l întinde pe cel mai mic şi mai urât. Femeia are câteva bucheţele pe care încearcă să le vândă încă de dimineaţă. Ne spune că are vânzare bună şi va fi şi mai bine de acum încolo. „În înghesuiala şi aglomeraţia  asta nu se poate să nu se oprească cineva să-mi ia şi mie ghioceii", mai spune femeia, râzând.

Mai multe