Dezastru! Micii româneşti au fost scoşi în afara legii!

20 februarie 2014 15:50   Național
Ultima actualizare:

Veste teribilă pentru amatorii de mici la grătar. Europenii nu ne dau voie să mâncăm cu bicarbonat, aşa că zemoşii mititei sunt în pericol.

Comisia pentru Siguranţă Alimentară a Uniunii Europene a avizat negativ joi, la Bruxelles, lista cu aditivii alimentari permişi pentru consum, pe care se regăseşte şi bicarbonatul folosit în prepararea de mititei, scrie în exclusivitate adevarul.ro.

Pentru preparatorii şi consumatorii de mititei ziua de 20 februarie 2014 va rămâne în calendar ca joia neagră a micului românesc.

Ieri, la Bruxelles, autorităţile europene au respins o listă cu aditivi alimentari permişi în compoziţia diverselor alimente tradiţionale, pe care se afla şi bicarbonatul de sodiu folosit în România la prepararea mititeilor.

Lista respectivă fiind respinsă, se consideră automat că folosirea bicarbonatului de sodiu este ilegală, astfel că micul nostru tradiţional nu va mai putea fi preparat după reţeta cunoscută, decât cu riscuri mari pentru producători.

Anul trecut, România şi mai multe ţări europene au solicitat, la Bruxelles, acceptarea pe lista cu aditivi permişi a unor ingrediente importante pentru produse care în respectivele ţări sunt tradiţionale. România a cerut permisiunea necesară pentru bicarbonatul de sodiu din mititei.

Ca urmare, în iunie 2013, micul ieşise de jure în afara legii.

Potrivit ultimelor estimări oficiale, vânzările de mici din România ajung la suma de 50 de milioane de euro în fiecare an, în 2012 fiind comercializate aproximativ 22.000 de tone de mici.

Specialiştii în domeniul siguranţei alimentare spun că atât de controversatul bicarbonat folosit în pasta de mici este bun, dar numai dacă este folosit pentru a face micii mai pufoşi, nu şi pentru a masca un eventual miros de carne stricată.

O istorie de peste 100 de ani

Povestea micului românesc a început în urmă cu peste 100 de ani, iar de-a lungul timpului preparatul autohton şi-a câştigat popularitatea pe grătarul tuturor românilor. Legenda spune că primul mic a fost mâncat în Centrul Vechi al Capitalei, fiind inventat dintr-o întâmplare.

Un bucătar iscusit din Capitală, Iordache Ionescu, le pregătea clienţilor săi mai multe preparate la grătar. Cârciumarul Ionescu, aşa cum era cunoscut printre clienţii localului, avea o reţetă excepţională de cârnaţi, renumită în tot oraşul, care a stat la baza micului din zilele noastre, scrie adevarul.ro.

Într-o zi, cârciumarul muncea de zor la cârnaţii pregătiţi la grătar, dar maţele în care învelea carnea tocată s-au terminat. Văzând că cererile la cârnaţi sunt din ce în ce mai multe, Iordache Ionescu a luat o bucată din „aluatul cârnatului“ şi a pus-o pe grătar fără niciun fel de maţ.

Primul care a gustat invenţia cârciumarului a rămas impresionat de gustul „mititelui“, iar noul produs s-a transformat în vedeta localului din centrul oraşului.

În versiunea turcească, micul are 400 de ani. Moghazehi Mehrzad, unul dintre pasionaţii artei culinare, are o altă părere despre originea micului şi spune că ştie legenda lui Iordache, dar crede că micul nu este un produs tradiţional românesc, ci vine din Turcia de acum 300, 400 de ani.

Bărbatul spune că potrivit legendei lui Iordache, micii ar avea o istorie prea scurtă. Moghazehi povesteşte că micul este de fapt un kebap, preparat cu ajutorul a numeroase condimente şi ierburi aromate. „Din reţeta originală de mici fac parte chimenul şi ienibaharul, condimente folosite foarte des de turci, fiind adaptată de fiecare zonă după gusturile şi obiceiurile culinare“ , precizează acesta, citat de adevarul.ro.

Mai multe