Crin Antonescu: «Am decis să nu minţim oamenii. USL nu mai avea sens»

25 februarie 2014 20:07   Național
Ultima actualizare:

Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a cerut, marţi seara, demisia premierului Victor Ponta, după ce alianţa USL s-a destrămat. Antonescu a spus că destrămarea USL a fost cauzată de încălcările flagrantel ale angajamentelor luate în cadrul alianţei de către premier.

"Cerem demisia lui Victor Ponta din funcţia de premier. Ponta a primit mandatul de prim-ministru în urma unui program stabilit de alianţa USL, la care am avut şi noi o contribuţie. După retragerea miniştrilor noştri, Victor Ponta ar trebui să-şi depună şi el demisia. Toată alianţa politică pe care am construit-o şi am condus-o a avut un sens atâta vreme cât măcar am putut spera că lucrurile pe care le-am promis vor fi îndeplinite. Nu mai avem nicio speranţă aşa că am decis să rupem alianţa. Am decis să nu minţim oamenii. USL nu mai există pentru că nu mai avea sens, pentru că nu mai urmăream cu toţii obiectivele angajate", a declarat Antonescu.

Mai multe